Eficacitatea este o măsură a modului în care funcționează un vaccin și poate fi măsurată prin investigarea capacității unui vaccin de a preveni boala1. Pentru COVID-19, care se prezintă cu o gamă de severități, măsurile de eficacitate (endpoint-uri) pot include reduceri ale infecțiilor asimptomatice, ale infecțiilor simptomatice, ale spitalizărilor și ale deceselor. Pentru fiecare dintre aceste criterii de evaluare, eficacitatea este determinată prin compararea unui grup de persoane care au primit vaccinul cu un grup care primește un placebo. Dacă numărul de infecții, spitalizări sau decese în brațul cu placebo al studiului este semnificativ mai mare decât cel din brațul cu vaccinul COVID-19, atunci se poate concluziona eficacitatea2.
Imunogenitatea este însă o măsură mai complexă a eficacității unui vaccin și măsoară tipul de răspunsuri imune pe care le generează vaccinul și amploarea acestora în timp2.
Vaccinurile acționează învățând organismul să recunoască un invadator străin (un agent patogen) prin amorsarea sistemului imunitar, introducând fie o parte, fie o formă inactivată a unui agent patogen și permițând organismului să dezvolte un răspuns eficient fără pericol de îmbolnăvire. Această inițiere a sistemului imunitar înseamnă că, în cazul în care agentul patogen este întâlnit în mod natural, sistemul imunitar este capabil să reacționeze mai rapid și mai eficient decât dacă nu ar fi fost inițiat3. Atunci când măsurăm imunogenitatea, analizăm ce tipuri de răspunsuri imune sunt activate și amploarea lor în timp. Această analiză oferă informații valoroase nu numai despre cât de bine funcționează un vaccin, ci poate sprijini aspecte precum determinarea dozelor și a programelor de imunizare1.
Măsurarea imunogenității este, totuși, un proces complex și prezintă provocări pentru oamenii de știință. În cazul virusului SARS-CoV-2, care este o nouă infecție, aceste provocări sunt amplificate. Prima dintre aceste provocări vine în definirea a ceea ce înseamnă un răspuns imunitar bun în ceea ce privește un răspuns imunitar indus de un vaccin.
Pentru a determina dacă un vaccin este capabil să producă în mod eficient un răspuns imunitar puternic și susținut, un răspuns imunitar indus de un vaccin ar fi de obicei comparat cu răspunsul imunitar constatat la persoanele care au imunitate cunoscută la o boală. În cazul în care răspunsul este comparabil sau mai mare, atunci vaccinul arată promisiunea de a fi eficient1. Cu toate acestea, pentru COVID-19, oamenii de știință încă lucrează pentru a afla ce constituie un răspuns imunitar natural eficient. Până când acest lucru nu a fost definit, este dificil pentru oamenii de știință să afirme în mod definitiv cum ar arăta un răspuns imunitar bun indus de vaccin. Cercetările inițiale, combinate cu cunoștințele noastre despre alte coronavirusuri, cum ar fi SARS, au oferit, totuși, un ghid. S-a demonstrat că anticorpii, în special cei care sunt capabili să se lege de vârful virusului SARS-CoV-2 și să îl împiedice să pătrundă în celule, cunoscuți sub numele de anticorpi neutralizanți, sunt asociați cu protecția împotriva infecției în modelele preclinice de boală. Deși se crede că aceste tipuri de anticorpi sunt importante pentru protecție, nu se știe încă ce nivel sau titlu este necesar pentru protecție. Studii recente au sugerat, de asemenea, că amploarea anticorpilor neutralizanți generați în urma infecțiilor naturale poate scădea în decursul unei perioade de câteva luni. Deși acest lucru nu este neașteptat, nu se știe încă ce impact va avea acest lucru asupra longevității imunității. Se crede că celulele T, care acționează pentru a activa alte părți ale sistemului imunitar sau pentru a distruge direct agenții patogeni invadatori, joacă, de asemenea, un rol în imunitatea la virusul SARS-CoV-2, datorită prezenței lor la persoanele care au avut fie o infecție asimptomatică, fie s-au vindecat. Din nou, tipul și numărul specific de celule T necesare pentru protecție sunt încă necunoscute4.
.