Site of origins
ASA provine din artera vertebrală ca o pereche de ramificații dreaptă și stângă în toate specimenele, cu excepția unuia singur, în care a fost prezentă doar ASA stângă. ASA provenea fie de pe suprafața medială, anteromedială sau posteromedială a porțiunii V4 a VA. ASA a provenit de pe suprafața medială a VA în nouă din 17 cazuri (52,9%). În patru cazuri (23,5%), ASA a apărut de pe suprafața anteromedială, iar în celelalte patru (23,5%) de pe suprafața posteromedială a VA (tabelul 1).
Platforme și traseu
Ramurile drepte și stângi emergente au avut o direcție descendentă și s-au întâlnit pentru a fuziona și a forma trunchiul principal al ASA la patru specimene. La două exemplare, cele două ramuri au rămas separate ca două trunchiuri ASA diferite. La un specimen a existat o singură ASA; în timp ce la un alt specimen, ramul stâng foarte scurt a asigurat alimentarea cu sânge doar a piramidei și nu s-a unit cu cel contralateral. La un specimen, cele două ramificații s-au unit pentru a forma un arc vascular din care proveneau două ASA separate.
În două dintre cele patru specimene la care cele două ramificații fuzionează pentru a forma o singură ASA, ramul stâng s-a unit cu cel dominant drept, iar ASA a continuat cursul ramului dominant drept. La celelalte două, ASA, după ce a format un singur trunchi, s-a bifurcat în două ramuri ASA separate. Nu am întâlnit niciun ASA definit ca fiind un ASA „de manual” care să apară din fuziunea a două ramuri stânga și dreapta împerecheate și simetrice, originare din porțiunea V4 a VA.
Perforante
Ramurile dreapta și stânga au dat naștere la o medie de 3,6 ramuri perforante fiecare înainte de a forma ASA. ASA însăși în porțiunea sa proximală a dat naștere la o medie de 2,5 ramuri perforante (tabelul 1).
Calibre și proporții ale diametrelor
Diametrul extern al ASA a variat de la 0,34 la 1,02 mm (media 0,59 mm). La fiecare specimen, diametrul ASA a fost mai mare decât diametrul ramurilor din uniunea din care a luat naștere. ASA a fost întotdeauna mai mică decât oricare dintre PICA-uri (dreapta sau stânga). Calibrul VA distale (la nivelul originii ramurilor ASA) a variat de la 2,76 la 4,37 mm (media 3,45 mm). Proporția dintre diametrul mediu al ASA și VA este de 0,17. Pe baza acestei proporții, fluxul în ASA este de aproximativ 1/1000 din fluxul în VA, deoarece, conform ecuației lui Poiseuille, fluxul este invers proporțional cu puterea a patra a razei.4 Diametrul mediu al PICA la originea sa a variat de la 0,50 la 2,38 mm (media 1,31 mm). Proporția dintre diametrul ASA și diametrul PICA este de 0,45, iar proporția fluxului (ASA/PICA) este de aproximativ 4% (tabelul 2).
Distanțe
În fiecare specimen, ASA a provenit din VA distal față de originea PICA. Punctul de origine al ASA în raport cu apexul joncțiunii vertebrobazilare prezintă o mare variabilitate, variind de la 2,86 la 12,38 mm, cu o medie de 6,86 mm Distanța de la originea ramurilor până la fuziunea lor prezintă, de asemenea, o mare variabilitate, variind de la 2,54 la 8,89 mm (media 4,95 mm). Distanța dintre originea ramurilor ASA și originea PICA a variat de la 3,60 la 12,34 mm (media 9,02 mm) (tabelul 3).
Clasificare
Pe baza modelelor de origine ale ASA întâlnite în studiul nostru și a unei revizuiri a literaturii propunem o clasificare a originii ASA, care are relevanță clinică și radiologică. Modelul de origine al ASA poate fi împărțit în trei tipuri principale (figura 1).
Desenumire schematică a modelului de origine și a tipurilor de ASA întâlnite în studiul de față.
Tipul I
Acest tip se caracterizează prin prezența a două ramuri (dreapta și stânga) care fuzionează pentru a forma ASA. Tipul Ia este definit ca fiind ASA în care două ramuri simetrice ies din VAs și fuzionează pentru a forma o ASA care se îndreaptă în jos. În studiul nostru, nu am întâlnit niciun ASA de tip Ia. Tipul Ib este definit ca fiind ASA care apare din unirea a două ramuri pereche și care se împarte în două trunchiuri ASA separate după unirea lor (figura 2a). Au existat două ASA de tip Ib în specimenele noastre (22,2%). Tipul Ic caracterizat prin prezența unui arc vascular format de ramurile stâng și drept care se nasc din fiecare VA, din acest arc vascular ies două trunchiuri separate de ASA (figura 2b). A existat un singur tip Ic în eșantioanele noastre (11,1%).
AAS de tip I. Tipul Ia (ASA „de manual”) a fost absent la exemplarele noastre. În tipul Ib, ASA se împarte în două ramuri imediat după fuziune (a). În tipul Ic, ramurile dreaptă și stângă care provin din VA formează un arc vascular și cele două ASA se nasc din acesta.
Tipul II
Tipul II se caracterizează prin prezența unei ASA care provine fie din ramul drept, fie din ramul stâng singur. În tipul IIa există un singur ASA care emerge din VA stâng sau drept (figura 3a). În specimenele noastre a existat doar un singur tip IIa (11,1%). În tipul IIb, există două ramuri care apar din fiecare VAs. Cu toate acestea, una dintre ele, care este foarte scurtă, alimentează suprafața ventrală a măduvei, iar cealaltă formează de fapt o singură ASA (figura 3b). În specimenele noastre a existat un singur tip IIb. Tipul IIc este caracterizat de un ramus dominant, care se îndreaptă în jos ca trunchi principal al ASA și se unește cu cel contralateral, mai mic, în mod anastomotic de la un capăt la altul (figura 3c). Au existat două de tip IIc în exemplarele noastre (22,2%).
ASA de tip II. În tipul IIa, există un singur ramus care formează ASA (în acest caz, cel stâng) (a). În tipul IIb, un ramus (cel stâng în acest specimen) se termină pe piramidă fără să se unească cu cel contralateral, în timp ce ramus-ul contralateral se îndreaptă independent în jos (b). În tipul IIc, un ramus (cel stâng în acest specimen) se unește cu cel contralateral dominant într-un mod cap la cap (c).
Tipul III
Tipul III se caracterizează prin prezența a două ASA separate, independente (figura 4). Au existat două tipuri III în probele noastre (22,2%) (tabelul 1).
AASA de tip III. În cazul tipului III, două ASA separate se desfășoară în sens descendent, independent unul de celălalt.
.