EXEGESIS:
ISAIE 2:1-5.CONTEXTUL
Capitolele 1-5 servesc ca o prefață la cartea Isaia, introducând temele majore ale cărții.
Capitolul 1 îl prezintă pe profet și întreprinderea sa (1:1), iar apoi vorbește pe larg despre răutatea lui Iuda în tot restul capitolului (1:2-31). Cu toate acestea, Iahve, în mila Sa, a permis ca o rămășiță să supraviețuiască (1:9) și va „curăța temeinic zgura voastră”, astfel încât Ierusalimul să fie numit „cetatea dreptății, un oraș credincios” (1:25-26). El avertizează: „Distrugerea călcătorilor de lege și a păcătoșilor va fi laolaltă, iar cei care îl părăsesc pe Iahve vor fi mistuiți” (1:28).
2:1 repetă introducerea din 1:1, iar apoi ține promisiunea că Ierusalimul va deveni orașul sfânt pentru multe națiuni (2:2-4). Profetul cheamă casa lui Iacov să „umble în lumina Domnului” (2:5). El vorbește despre numeroasele moduri în care au fost necredincioși și au atras judecata lui Iahve (2:6 – 4:1), dar apoi le oferă o imagine a gloriei viitoare care îi așteaptă (4:2-6).
Capitolul 5 include Cântecul viei nefolositoare – vița de vie care a fost pregătită cu dragoste pentru a da struguri, dar care, în schimb, a dat struguri sălbatici (5:17). Profetul denunță nedreptatea (5:8-23) și spune că poporul va suferi o invazie devastatoare ca o judecată pentru păcatele sale (5:24-30).
Starea de spirit a acestor capitole, așadar, oscilează între judecată și speranță. Este starea de spirit a unui iubit (Iahve) care a sperat atât de mult și a fost dezamăgit atât de crud – dar care refuză să renunțe la speranță și continuă să promită un viitor glorios.
Mica 4:1-3 este aproape identică cu Isaia 2:2-4, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă Mica l-a copiat pe Isaia sau Isaia l-a copiat pe Mica sau amândoi au copiat o sursă independentă. Nu există un răspuns definitiv la această întrebare, dar calitatea poeziei ne face să bănuim că a fost originală de la Isaia.
ISAIAH 2:1.CE A VĂZUT ISAIA fiul lui AMOZ
1Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoz, cu privire la Iuda și Ierusalim.
„Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoz” (v. 1ab). Acest verset este paralel cu 1:1, doar că acel verset vorbește despre viziunea pe care a văzut-o Isaia, în timp ce acest verset vorbește despre cuvântul pe care l-a văzut. Pare ciudat să vorbești de a vedea mai degrabă decât de a auzi un cuvânt, dar atât viziunea cât și cuvântul sugerează o revelație divină.
Acest verset și 1:1 sunt atât de asemănătoare încât cercetătorii au sugerat diferite motive pentru care ar trebui să fie inclus la 2:1. Unii au sugerat că cartea ar fi putut începe inițial cu capitolul doi, capitolul unu fiind adăugat mai târziu – sau că capitolele 2-4 ar fi putut circula independent pentru o vreme (Motyer, 50) – sau că 2:1 ar trebui să fie ultimul verset al capitolului unu și nu primul verset al capitolului doi, formând o incluziune cu 1:1 (Goldingay, 41).
„Isaia, fiul lui Amoz” (v. 1b). Știm puține lucruri despre Isaia în afară de ceea ce este dezvăluit în această carte. Majoritatea cercetătorilor cred că acest Isaia a scris capitolele 1-39 din această carte și că o altă persoană sau alte persoane au adăugat capitolele 40-66. Nu știm nimic despre Amoz, care nu trebuie confundat cu Amos, profetul.
„despre Iuda și Ierusalim”. (v. 1c). Iuda și Ierusalimul au fost menționate în 1:1, ceea ce a dus la o evaluare îndelungată a răutății lui Iuda (1:2-20) și a degenerării Ierusalimului (1:21-31). „Orașul Ierusalim, în timpul lui Isaia, era o operațiune marginală și vulnerabilă. Ierusalimul trăia și prospera, sau suferea, la îndemnul marilor puteri…. (Dar) poetul își imaginează un viitor maiestuos pentru oraș” (Brueggemann, Texts, 2). Acest viitor maiestuos, însă, nu va avea ca scop glorificarea Ierusalimului, ci glorificarea lui Dumnezeu.
ISAIAH 2:2.MUNTELE CASEI LUI YAHWE
2Se va întâmpla în zilele de pe urmă, că muntele
Casei lui YAHWE va fi întemeiat
pe vârful munților și se va ridica deasupra dealurilor;
și toate neamurile (ebraică: go-yim’) vor curge spre el.
„Se va întâmpla în zilele de pe urmă”, (v. 2a). Capitolul 1 a vorbit despre păcatul lui Iuda și despre judecata la care se putea aștepta poporul său. Cu toate acestea, după cum s-a menționat mai sus, capitolul 1 oferă, de asemenea, scurte priviri de speranță – dragostea durabilă a lui Iahve. Această frază, „În zilele de pe urmă”, arată spre viitor, dar nu oferă niciun indiciu cu privire la cât de departe în viitor ar putea fi acest lucru. Ceea ce este clar este că va fi, prin harul lui Yahweh, un viitor glorios.
Noul Testament folosește expresiile „zilele de pe urmă” sau „sfârșitul timpului” într-un sens escatologic (sfârșitul timpului) (Faptele Apostolilor 2:17; 2 Timotei 3:1; Evrei 1:2; Iacov 5:3; 1 Petru 1:5, 20; 2 Petru 3:3). Viziunea pe care Isaia o împărtășește în aceste versete este „o afirmație a certitudinii că istoria își va atinge scopul, punctul culminant. Acest țel este domnia lui Dumnezeu, care va implica transformarea totală a condițiilor existente, de la naționalism și conflict la unitate și pace” (Tucker, Preaching, 5). Deși împlinirea viziunii nu va fi completă până la a doua venire, „împlinirea parțială a început la Cincizecime” (Oswalt, 117).
„că muntele casei lui Iahve va fi întemeiat pe vârful munților” (v. 2b). În cultura acelei zile (și în Biblie în general), munții erau locuri unde oamenii se întâlneau cu Dumnezeu. Moise L-a întâlnit pe Dumnezeu pe muntele Sinai.
Templul era situat pe muntele Sion. Expresia „casa Domnului” ne face să ne gândim la templu, iar „muntele casei Domnului” ne face să ne gândim la muntele Sion. Cu toate acestea, Muntele Sion nu este cel mai înalt dintre munți – nici măcar în apropierea Ierusalimului. Muntele Măslinilor, chiar în afara orașului, are 2624 de picioare (800 de metri), în timp ce Muntele Moria, locul unde se află templul, are doar 2427 de picioare (740 de metri). Există cel puțin alte două situri în imediata vecinătate a Ierusalimului mai înalte decât locul templului – unul (2526 picioare – 770 de metri) chiar în afara Porții lui Irod, la nord de oraș, iar celălalt (2493 picioare – 760 de metri) peste Valea Hinnom, la sud de oraș (Pfeiffer, 190. Alte atlase dau citiri ușor diferite, dar nu contestă faptul că alte locații din vecinătate sunt mai înalte decât locul templului).
Faptul că casa lui Iahve va fi stabilită ca fiind cel mai înalt dintre munți este simbolic pentru statutul preeminent de care se va bucura Iahve „în zilele ce vor veni”. „Chiar și Sinai, muntele legii, se va retrage în fundal, pentru că noul legământ este superior celui vechi” (Young, 100).
„și va fi ridicat deasupra dealurilor” (v. 2c). Aceasta reia gândul versetului 2b în cuvinte diferite, un fel de paralelism obișnuit în poezia biblică.
„și toate neamurile (go-yim’) vor curge spre ea” (v. 2d). Go-yim’ sunt neamurile, considerate de evreii din acea vreme ca fiind păgâne. Cu toate acestea, acești go-yim’ vor curge spre muntele înalt al lui Dumnezeu. Noi ne gândim la râuri care curg pe munți, dar acești go-yim’ vor curge pe muntele lui Dumnezeu.
Nu este prima indicație pe care o găsim în Scriptură că Dumnezeu iubește atât neamurile cât și evreii. Dumnezeu a încheiat legământul inițial cu Avram cu aceste cuvinte: „și în tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului” (Geneza 12:3). Împlinirea acestei profeții o găsim în Isus Hristos, care a dărâmat zidul de despărțire dintre evrei și neamuri (Efeseni 2:14). Într-adevăr, Hristos îi primește pe oamenii din toate națiunile în prezența lui Dumnezeu, iar oamenii din toate națiunile I se închină lui Hristos.
ISAIAH 2:3. MULTE POPULAȚII SE VOI DUCE
3Multe popoare se vor duce și vor zice:
„Veniți, să ne urcăm pe muntele lui Iahve,
la casa Dumnezeului lui Iacov;
și El ne va învăța căile Lui,
și vom umbla pe cărările Lui.”
Pentru că din Sion va ieși legea (ebraică: to-ra(h)-law),
și cuvântul lui Iahve din Ierusalim.
„Multe popoare vor merge și vor spune: „Veniți, să ne urcăm pe muntele lui Iahve, la casa Dumnezeului lui Iacov;” (v. 3a). Acest lucru este paralel cu versetul 2, care imaginează „toate popoarele” urcând în flux pe muntele înalt al lui Dumnezeu – făcându-și pelerinajul pentru a se așeza la picioarele lui Iahve. Aceasta subliniază din nou faptul că dragostea lui Dumnezeu îmbrățișează atât neamurile, cât și evreii. Acest lucru își găsește împlinirea inițială în înființarea bisericii. Deși iudaismul atrage câțiva prozeliți, aceștia sunt puțini la număr. Chiar și după înființarea bisericii la Cincizecime, nu va exista un aflux pe scară largă de neamuri în biserică. Abia după viziunea de pe acoperiș a lui Petru (Faptele Apostolilor 10), biserica își va deschide larg porțile pentru neamuri.
„și ne va învăța din căile Lui, și vom umbla pe cărările Lui”. (v. 3b). Poporul se va urca pe muntele Domnului cu scopul de a învăța căile lui Dumnezeu și de a umbla pe căile lui Dumnezeu. Învățătura este una dintre funcțiile principale ale sinagogii, iar acest lucru este valabil și pentru biserica creștină. „El ne va învăța despre căile Lui și noi vom umbla pe căile Lui” corespunde slujbelor de învățare („ne va învăța căile Lui”) și de predicare („vom umbla pe căile Lui”) ale bisericii creștine. Slujba de învățătură este de natură instructivă (deși are scopul de a schimba vieți), în timp ce slujba de predicare implică îndemnarea oamenilor să umble pe căile lui Dumnezeu. Învățătura este veșnic utilă atât pentru creștini, cât și pentru necreștini, deoarece sunt mai multe lucruri de știut despre Dumnezeu decât va învăța vreodată oricare dintre noi. Predicarea este, de asemenea, veșnic utilă, pentru că niciunul dintre noi nu va reuși vreodată, în această viață, să umble perfect pe căile lui Dumnezeu. Cu toții avem nevoie de învățături și îndemnuri continue.
Mersul pe căile lui Dumnezeu implică o alegere. Dacă alegem să umblăm pe căile lui Dumnezeu, aceasta înseamnă să alegem să nu umblăm pe căi concurente. Alegerea lui Dumnezeu implică acceptarea anumitor restricții, dar este o alegere dătătoare de viață. Isus spune: „Intrați pe poarta cea strâmtă; căci largă este poarta și lată este calea care duce la pieire, și mulți sunt cei care intră pe ea. Cât de îngustă este poarta și de strâmtă este calea care duce la viață! Puțini sunt cei care o găsesc!” (Matei 7:13-14).
„Căci din Sion va ieși legea (to-ra(h)-lege) și cuvântul lui Iahve din Ierusalim”. (v. 3c). Iahve l-a ales pe Avraam și pe urmașii săi pentru a fi canalul prin care „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3). Ierusalimul, situat pe muntele Sion, servește drept simbol al acestor urmași – poporul evreu – poporul ales al lui Dumnezeu. Iahve le-a dat cuvântul Său, iar acest cuvânt va iradia din Ierusalim în „toată Iudeea și Samaria și până la marginile pământului” (Fapte 1:8).
ISAIAH 2:4. Își vor bate săbiile în pluguri
4El va judeca între națiuni,
și va hotărî cu privire la multe popoare;
și își vor bate săbiile în pluguri,
și sulițele în cârlige de tăiat.
Națiunea nu va mai ridica sabia împotriva națiunii,
și nici nu vor mai învăța războiul.
„El va judeca între națiuni și va hotărî cu privire la multe popoare”
(v. 4a). Când națiunile vor curge la Casa Domnului pentru instruire (vv. 2-3), Iahve va servi ca judecător și arbitru pentru a le rezolva disputele. Acest lucru nu este ceva ce Iahve le va impune, pentru că vor fi venit de bunăvoie, chiar cu bucurie, să învețe căile Domnului și să meargă pe căile Domnului. În timp ce vor continua să existe tensiuni între națiuni și popoare, ei vor privi la Iahve pentru a fi îndrumați în rezolvarea acestor tensiuni, știind că Iahve le va rezolva în mod echitabil și cu grație.
„și își vor bate săbiile în pluguri și sulițele în cârlige de tăiat”. (v. 4b). Poporul care se uită la Iahve pentru a-și rezolva conflictele se va bucura de dividendele păcii. Ei nu vor mai avea nevoie de săbii și de sulițe, așa că vor putea transforma instrumentele de moarte (săbiile și sulițele) în instrumente de viață (plugurile și cuțitele folosite pentru a tăia vița de vie).
„Pacea descrisă aici nu este una care poate fi obținută prin… pacifism, nici, de altfel, prin vreun efort uman…. Numai Dumnezeu poate aduce pacea” (Young, 108).
Stoarceți-vă puțin și imaginați-vă toate lucrurile care nu vor mai fi necesare atunci când națiunile vor veni pe muntele Domnului pentru a învăța căile Lui și pentru a umbla pe căile Lui. Nu vom mai avea nevoie de armate, pentru că nu va mai fi nevoie să purtăm războaie. Nu vom mai avea nevoie de mitraliere, tancuri, portavioane și avioane de război. Nu vom mai avea nevoie de închisori sau de penitenciare. Nu vom mai avea nevoie de încuietori, chei sau sisteme de alarmă împotriva efracției. Nu va mai fi nevoie să ne facem griji cu privire la un holocaust nuclear sau la atentatorii sinucigași. Vom putea să le permitem copiilor noștri să se plimbe pe străzile întunecate fără să ne facem griji cu privire la tâlhari sau molestatori. Nu vom mai avea nevoie de protecție împotriva virușilor de calculator sau a spam-ului. Criminalitatea cibernetică va fi un lucru de domeniul trecutului. Majoritatea serviciilor prestate acum de avocați vor fi depășite. Managerii și angajații vor lucra în armonie. Sindicatele vor fi depășite. Lista poate continua la nesfârșit. Ce puteți adăuga?
„Națiunea nu va mai ridica sabia împotriva națiunii, și nu vor mai învăța războiul.” (v. 4c). Din moment ce nu va mai fi război, nu va mai fi nevoie să învățăm cum să construim și să folosim arme de război. Școlile dedicate învățării tacticii și strategiei își vor putea îndrepta eforturile spre activități mai productive. Pentru a duce această imagine până la concluzia sa logică, putem presupune că nu vor mai exista conflicte bazate pe rasă, statut socio-economic sau religie. Putem presupune că va exista, de asemenea, pace între indivizi – că divorțul va fi un lucru de domeniul trecutului.
Textul din Isaia 2:4 este gravat pe un perete la sediul Națiunilor Unite din New York și că o sculptură mare a unui fierar care bate o sabie într-un plug împodobește terenul ONU. În Washington D.C., există o sculptură mare de plug pe care au fost sudate mii de arme dezactivate. Pe etichetă scrie „Guns into Plowshares” (Limburg, 295). Aceste eforturi umane de a stabili pacea, deși lăudabile, sunt în cel mai bun caz timide. Viziunea comunicată în aceste versete nu poate fi împlinită în afara harului lui Dumnezeu.
ISAIAH 2:5.Veniți și să umblăm în lumina lui Iahve
5Casa lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina lui Iahve.
„Casa lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina lui Iahve” (v. 5). Implicația este că casa lui Iacov nu umblă încă în lumina Domnului. Dacă Iahve a ales, într-adevăr, casa lui Iacov pentru a fi aceia în care „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3), este logic că casa lui Iacov trebuie să își facă ordine în casă pentru a fi un exemplu – pentru a deveni o lumină care să atragă națiunile către Iahve.
Citatele sunt preluate din World English Bible (WEB), o traducere modernă în limba engleză a Sfintei Biblii, de domeniu public (fără drepturi de autor). Biblia Mondială în limba engleză se bazează pe versiunea americană standard (ASV) a Bibliei, pe Vechiul Testament al Bibliei Hebraica Stutgartensa și pe Noul Testament în textul majoritar grecesc. ASV, care se află de asemenea în domeniul public din cauza drepturilor de autor expirate, a fost o traducere foarte bună, dar a inclus multe cuvinte arhaice (hast, shineth, etc.), pe care WEB le-a actualizat.
BIBLIOGRAFIE:
Brueggemann, Walter; Cousar, Charles B.; Gaventa, Beverly R.; și Newsome, James D., Texts for Preaching: A Lectionary Commentary Based on the NRSV – Year A (Louisville: Westminster John Knox Press, 1995)
Brueggemann, Walter, Westminster Bible Companion: Isaia 1-39 (Louisville: Westminster John Knox Press, 1998)
Goldingay, John, New International Biblical Commentary: Isaiah (Peabody, Massachusetts: Hendrickson Publishers, 2001)
Limburg, James, în Van Harn, Roger (ed.), The Lectionary Commentary: Theological Exegesis for Sunday’s Text. Primele lecturi: The Old Testament and Acts (Grand Rapids: William B. Eerdmans Publishing Co., 2001)
Motyer, J. Alec, Tyndale Old Testament Commentaries: Isaia, Vol. 18 (Downers Grove, Illinois: Inter-Varsity Press, 1999)
Oswalt, John N., The New International Commentary on the Old Testament: The Book of Isaiah, Chapters 1-39 (Grand Rapids: William B. Eerdmans Publishing Company, 1986)
Rawlinson, G., The Pulpit Commentary: Isaiah, Vol. 10 (Peabody, Massachusetts: Hendrickson Publishers, fără dată precizată)
Rasmussen, Carl G., Zondervan NIV Atlas of the Bible (Grand Rapids: Zondervan Publishing House, 1989)
Scott, R.B.Y. (exegeză); Kilpatrick, G.G.D., (expunere), The Interpreter’s Bible: Ecclesiastes, Song of Songs, Isaiah, Jeremiah, Vol. 5 (Nashville: Abingdon Press, 1956)
Seitz, Christopher R., Interpretation Commentary: Isaia 1-39, (Louisville: John Knox Press, 1993)
Tucker, Gene M. în Craddock, Fred B.; Hayes, John H.; Holladay, Carl R.; Tucker, Gene M., Preaching Through the Christian Year, A (Valley Forge: Trinity Press International, 1992)
Tucker, Gene M., The New Interpreters Bible: Isaia, Vol.VI (Nashville: Abingdon Press, 2001)
.