Consumatorism etic, formă de activism politic bazată pe premisa că, pe piață, cumpărătorii consumă nu numai bunuri, ci și, implicit, procesul de producție a acestora. Din punctul de vedere al consumerismului etic, consumul este un act politic care sancționează valorile întruchipate în fabricarea unui produs. Prin alegerea anumitor produse în detrimentul altora sau chiar prin faptul că nu cumpără deloc, consumatorii pot îmbrățișa sau respinge anumite practici de mediu și de muncă și pot face alte afirmații valorice bazate pe valorile etice pe care le susțin. Exercitarea alegerii în acest mod creează stimulente pentru producători pentru a face ca practicile de producție să fie conforme cu valorile consumatorilor. Campaniile de succes desfășurate de mișcările de consumatori etici au popularizat tonul fără delfini, alimentele care nu conțin organisme modificate genetic (OMG), îmbrăcămintea care nu implică exploatarea în condiții de muncă, cafeaua provenită din comerțul echitabil, produsele cosmetice fără teste pe animale și diamantele fără conflicte.
Ideea de a folosi consumul ca o pârghie de schimbare politică își are rădăcinile în boicoturile organizate de mișcările sociale împotriva produselor, firmelor și chiar a țărilor, inclusiv opoziția față de apartheidul din Africa de Sud și față de junta militară din Myanmar (Birmania). Pe măsură ce producția continuă să migreze dinspre țările dezvoltate către țările în curs de dezvoltare, scăpând astfel de sferele de reglementare ale statelor-națiune occidentale, activiștii consumatorilor văd din ce în ce mai mult consumismul etic ca pe o modalitate extralegală de a influența practicile de muncă și de mediu în locuri îndepărtate. Conform celor mai înflăcărați susținători ai acestuia, consumerismul etic se prezintă potențial ca o formă nouă de politică postnațională în care consumatorii-cetățeni remodelează practica capitalismului global de jos în sus.
Consumerismul etic presupune două schimbări cheie în modul în care sunt concepute piețele. În primul rând, bunurile de consum, considerate cândva obiecte fără istorie, sunt redefinite pentru a include deciziile etice (și neetice) luate în procesul de producție. În al doilea rând, actul de consum în sine devine o alegere politică, nu foarte diferită de vot, astfel încât valorile democratice ajung să fie exercitate pe piață. Redefinirea consumului în acest mod pune în discuție premisa care stă la baza structurilor actuale ale pieței, în care mecanismele juridice, cum ar fi acordurile de confidențialitate și drepturile de proprietate intelectuală, sunt adesea invocate pentru a ascunde publicului interesat detaliile producției. Protestul depus de mișcarea de consumerism etic împotriva acestor aranjamente dominante constituie o încercare explicită de a renegocia granița dintre politică și piață.
Codurile de conduită create de mișcările de consumerism etic pentru a se asigura că practicile de producție rămân fidele anumitor valori întruchipează ele însele noțiuni controversate de reprezentare politică. Ceea ce contează ca fiind un salariu corect sau o practică sustenabilă din punct de vedere ecologic rămâne contestat în contexte politice, culturale și socioeconomice. Criticii văd în consumerismul etic o comercializare periculoasă a eticii prin care valorile consumatorilor bogați „se globalizează”, constrângând în mod nedrept libertatea celorlalți. Acești critici acuză faptul că mișcările consumeriste din țările avansate sunt prea grăbite să echivaleze preferințele lor cu interesul superior al muncitorilor și cu preocupările de mediu în numele cărora pretind că acționează. La baza practicii consumerismului etic se află, așadar, prezumția conform căreia consumul, un proces determinat de distribuția globală a bogăției, poate servi ca un substitut eficient pentru alte forme mai tradiționale de reprezentare democratică, cum ar fi votul. Rămâne de văzut dacă consumerismul etic devine un mijloc eficient de guvernare economică în ordinea postnațională.
.