În anii trecuți, o persoană condamnată pentru deținerea unui gram de crack primea o pedeapsă de 100 de ori mai mare decât o persoană care deținea un gram de cocaină pudră. Care este diferența chimică dintre cocaină crack și cocaină pulbere care a justificat această disparitate? Răspuns: Nu există nicio diferență chimică semnificativă – cocaina crack și cocaina pudră sunt ambele forme de cocaină. Diferența drastică dintre legile federale de condamnare pentru posesia celor două forme ale aceluiași drog are mai mult de-a face cu mitologia mediatică și presiunea politică decât cu siguranța și sănătatea publică. O lege federală din 2010 a rectificat o parte, deși nu toate disparitățile în materie de condamnare.
Pentru mai multe informații despre legile federale privind posesia de cocaină, consultați Posesia de cocaină.
În comparație cu guvernul SUA, majoritatea statelor nu au impus pedepse diferite pentru posesia diferitelor forme de cocaină.
(Pentru mai multe informații despre legile privind posesia de cocaină în funcție de stat, consultați Legile privind posesia de droguri.)
Ce este cocaina crack?
Cocaina crack se obține prin dizolvarea cocainei pudră (un derivat al frunzelor de cocaină) și a bicarbonatului de sodiu în apă clocotită și apoi prin tăierea pastei rezultate în mici „pietre” după ce se usucă. Pietrele sunt de obicei vândute în doze unice consumatorilor care le fumează. Datorită aditivului ieftin (bicarbonat de sodiu), o piatră de cocaină crack este mai ieftină decât o „doză” similară de cocaină pudră. Dar cele două forme de droguri sunt chimic identice și afectează consumatorul în aceleași moduri fizice și psihologice. O persoană care fumează cocaină crack (în comparație cu cea care sforăie sau injectează cocaină pudră) experimentează un „high” mai rapid și mai intens, pur și simplu pentru că fumul din plămâni afectează creierul mai repede decât celelalte metode de ingestie.
Media Hype
Cocaină crack a apărut pentru prima dată pe radarul național în 1986, dar, contrar celor relatate de mass-media, nu era un drog nou. Înainte de 1986, legile federale de condamnare tratau la fel posesia de crack și de cocaină pudră. În acel an, posturile de știri naționale au început să raporteze anecdote incendiare care ar fi dezvăluit o „epidemie de crack”. Mass-media a caracterizat greșit crack-ul ca fiind mai puternic, mai dependent și mai susceptibil să ducă la violență decât cocaina pudră sau alte droguri. Aceste rapoarte cumplite s-au înmulțit, în ciuda lipsei de dovezi științifice care să le susțină. Nu întâmplător, această frenezie mediatică a avut loc în timpul celei de-a doua administrații Reagan, care făcuse din legea și ordinea publică un element major al agendei sale.
Într-un articol din 1986, Newsweek a citat un expert în domeniul drogurilor care a numit crackul „cel mai adictiv drog cunoscut de om”. În decurs de patru ani, această revistă și majoritatea celorlalte publicații de știri, agențiile de aplicare a legii și academicienii au abandonat acest punct de vedere. Dar, înainte ca situația să se schimbe, Congresul a adoptat o lege draconică care a dus la încarcerarea a mii de bărbați afro-americani, majoritatea tineri, timp de mulți ani, pentru simpla posesie de crack.
Reacția politică
Cu prilejul alegerilor congresionale de la jumătatea anului 1986, Congresul s-a agățat din reflex de isteria tot mai mare a epidemiei de crack și a reacționat prin organizarea de audieri în cadrul cărora au fost făcute afirmații neștiințifice (și în cele din urmă discreditate) despre pericolele sporite ale crack-ului și răspândirea sa insidioasă în comunitățile urbane. Nu s-a discutat prea mult despre pericolele relative reale ale cocainei pudră și ale cocainei crack. În schimb, Congresul a luat „rapoartele” în mare parte anecdotice și senzaționale despre presupusele pericole mai mari ale crack-ului și a fugit cu ele. Rezultatul a fost unul dintre cele mai nejustificate și nedrepte sisteme de condamnare create vreodată în SUA.
Condamnare diferențiată în Legea împotriva abuzului de droguri din 1986
Aprobarea de către Congres a Legii împotriva abuzului de droguri din 1986 a creat o pedeapsă minimă obligatorie de cinci ani pentru posesia a cinci grame (sau doar câteva pietre) de cocaină crack. (21 U.S.C. § 841 (2006).) „Minim obligatoriu” înseamnă exact ceea ce spune: O persoană condamnată pentru o primă infracțiune de posesie a cinci grame de crack trebuia să fie condamnată la cinci ani de închisoare federală. În schimb, în temeiul legii din 1986, un consumator de cocaină trebuia să fie prins cu o cantitate de 100 de ori mai mare de cocaină pudră (500 de grame sau peste o livră) pentru a se confrunta cu o pedeapsă minimă obligatorie similară de cinci ani. Acest raport de 100 la unu nu a fost produsul unei analize raționale a pericolelor relative ale celor două forme ale aceluiași drog; mai degrabă, Congresul a discutat diverse rapoarte arbitrare (inclusiv 20 la unu) și a ajuns la raportul de 100 la unu în timpul dezbaterilor privind legea. După cum a spus reprezentantul Dan Lungren (care a contribuit la elaborarea legii), „Nu am avut cu adevărat o bază probatorie pentru aceasta”. (156 Cong.Rec. H6202 (28 iulie 1986).
În temeiul Legii din 1986, o persoană prinsă deținând câteva pungi mici de cocaină crack, chiar dacă pentru uz propriu, se confrunta cu aceeași pedeapsă ca un mare transportator de cocaină pudră.
Impact disproporționat asupra afro-americanilor
Chiar imediat după adoptare, inculpații afro-americani au experimentat sentințele aspre pentru cocaină crack impuse de Legea din 1986. S-a considerat că prețul mai mic al cocainei crack, ușurința de producție și modul de distribuție (cantități mici vândute persoanelor fizice pentru uz personal) au făcut-o mai accesibilă în comunitățile sărace și urbane decât cocaina pudră. Tinerii de culoare s-au aflat în vizorul eforturilor de aplicare a legii menite să stopeze „epidemia de crack” nedovedită pe care se presupune că legea o aborda.
A devenit clar că pedepsele excesiv de aspre ale legii vizau în mod disproporționat o minoritate rasială, ceea ce i-a făcut pe mulți dintre susținătorii săi anteriori să pună la îndoială legitimitatea acesteia.
Second Thoughts
Mulți dintre aceiași legislatori care au votat pentru adoptarea Legii din 1986 și-au exprimat consternarea că marea majoritate a inculpaților acuzați și condamnați pentru posesie de cocaină crack erau bărbați afro-americani, în timp ce majoritatea inculpaților în cazurile de posesie de cocaină pulbere erau caucazieni sau latino-americani. Iar mass-media (împreună cu publicul larg) a început să observe lipsa de dovezi științifice credibile care să justifice tratamentul extrem de diferit al celor două forme ale aceluiași drog.
Curțile federale, în cea mai mare parte, au respins argumentele inculpaților acuzați de posesie de cocaină crack că legea a încălcat clauza de protecție egală a celui de-al 14-lea amendament, din cauza tratamentului diferit al celor două forme de cocaină și a efectului disproporționat rezultat asupra inculpaților afro-americani. A devenit clar că problema putea fi abordată doar de Congres.
Congresul a preluat și a respins o serie de propuneri de legi menite să revizuiască legea din 1986 în perioada 1993-2009. În 2010, Congresul a revizuit în sfârșit Legea din 1986.
2010 Fair Sentencing Act
Președintele Obama a semnat Fair Sentencing Act of 2010, eliminând minimul obligatoriu de cinci ani pentru posesia a cinci grame de cocaină crack și mărind cantitatea de crack necesară pentru a duce la o condamnare obligatorie pentru infracțiunile federale de trafic de droguri. (21 U.S.C. § § 841, 844.) Legea din 2010 a modificat raportul dintre crack și cocaină pudră (în scopul impunerii aceleiași pedepse pentru posesia fiecărei forme de droguri) de la 100 la 1 la 18 la 1. Așadar, legea federală impune în continuare o pedeapsă diferită și mai aspră pentru posesia de cocaină crack decât pentru posesia de cocaină pudră, dar disparitatea nu este nici pe departe la fel de mare ca în temeiul legii din 1986.
Vezi un avocat
Indiferent de modificările aduse legii federale, o acuzație de posesie de cocaină crack sau cocaină pudră este o acuzație foarte gravă. Dacă vă confruntați cu acuzații de posesie de droguri, ar trebui să consultați imediat un avocat. Numai un avocat cu experiență în materie de apărare penală, care este familiarizat cu legislația din statul dumneavoastră (sau, în cazul în care cazul este în instanța federală, un practician federal cu experiență) vă va putea sfătui cu privire la soliditatea cazului împotriva dumneavoastră și la disponibilitatea oricăror apărări. Și numai un avocat local care îi cunoaște pe procurorii și judecătorii din tribunalul dumneavoastră vă poate oferi o evaluare realistă a modului în care este probabil să se desfășoare cazul.