De ce are Biserica Ortodoxă preoți căsătoriți?
Clujitorii căsătoriți reprezintă un punct de diferență între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică. Biserica Ortodoxă permite preoților să se căsătorească, atâta timp cât o fac înainte de hirotonire. Cu toate acestea, numai preoții celibatari sau necăsătoriți pot deveni episcopi.
În Biserica primară, vedem că unii dintre ucenicii Domnului erau căsătoriți. Τhe Scriptura vorbește despre faptul că Iisus a vindecat-o pe soacra lui Petru. Pe vremea apostolilor, când titlurile „presbiter” și „episcop” erau folosite în mod interschimbabil, Sfântul Pavel sfătuia că un episcop „trebuie să fie nevinovat, soț al unei singure soții, cumpătat, cumpătat…”… (1 Timotei 3:2). Chiar și mai târziu, când rolurile presbiterilor și episcopilor au fost mai clar delimitate, fiecare putea alege să se căsătorească. Cu toate acestea, în secolul al V-lea, Biserica a decis că episcopii trebuie să rămână celibatari, din motive pastorale (pentru ca problemele familiale să nu stea în calea supravegherii Bisericii). În Occident, această cerință a fost extinsă la preoți și a fost clar articulată până în secolul al XII-lea.
Permițând bărbaților căsătoriți să intre în preoție, Biserica Ortodoxă afirmă binecuvântarea căsătoriei fără a diminua afirmarea binecuvântării celibatului. Sfântul Clement al Alexandriei scrie: „Celibatul și căsătoria au fiecare funcțiile lor și serviciile lor specifice pentru Domnul”, astfel că „aducem omagiu celor pe care Domnul i-a favorizat cu darul celibatului și admirăm monogamia și demnitatea ei” (Stromata, cartea 3). Căsătoria conform voinței lui Hristos și celibatul ca devotament față de Hristos sunt două căi spirituale diferite, la fel de valabile pentru o adevărată trăire a vieții spirituale. Acest lucru este valabil atât pentru clerul hirotonit, cât și pentru oricine altcineva.
Bărbații necăsătoriți care simt o chemare la preoție trebuie să decidă dacă să se căsătorească mai întâi și apoi să fie hirotoniți sau să devină preot celibatar. Trebuie să se înțeleagă că celibatul este un dar special de la Dumnezeu. Când Bătrânul Paisios a fost întrebat despre această chestiune, el a spus că toate obstacolele din calea unei vieți celibatare în Hristos pot fi depășite cu rugăciune și luptă spirituală. Cu toate acestea, un lucru nu poate fi depășit, și anume nevoia și dorința de a avea o familie, deoarece această dorință este implantată în noi de Dumnezeu (Geneza 1:27-28). Acesta este motivul pentru care vocația vieții celibatare este un dar special al lui Dumnezeu.
Dumnezeu a binecuvântat atât viața celibatară, cât și cea conjugală. Depinde de fiecare dintre noi să ne folosim vocația dată pentru a câștiga mântuirea pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru. Vocația noastră este doar calea spre mântuirea noastră. Preotul, în special, se străduiește să fie un model de viață creștină; să fie, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, „un lucrător fără vină, care vestește corect cuvântul adevărului” (Poruncile Sfântului Vasile către preoți). Acest lucru poate fi realizat indiferent dacă preotul este căsătorit sau celibatar.
† Părintele G. L.
.