Nota editorilor: Aflați cum puteți deveni partenerul TGC pentru a oferi resurse evanghelice în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Toate donațiile pentru acest proiect până la jumătatea lunii iunie vor fi egalate până la 30.000 de dolari.
Una dintre întrebările pe care creștinii din Occident și-o pun frecvent este dacă cuvântul arab „Allah” ar trebui să fie folosit pentru a se referi la Dumnezeul Bibliei. Această întrebare îi preocupă în mod special pe cei implicați în traducerea Bibliei și în educația teologică, dar este, de asemenea, vitală pentru biserică atunci când aceasta încearcă să proclame Evanghelia în regiunile musulmane.
Răspunsul cel mai popular sună cam așa: „Allah al islamului nu este Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos”. Deși această afirmație este adevărată la prima vedere, chestiunea lingvistică legată de legitimitatea lui „Allah” în traducerea Bibliei în limba arabă și în scrierile teologice se încurcă adesea cu discuția mai largă referitoare la identitatea lui Dumnezeu în islam versus creștinism.
Chestiunea lingvistică și teologică
Pentru a clarifica unele dintre problemele implicate, este important să înțelegem câte ceva din istoria creștinismului vorbitor de limbă arabă. De asemenea, este important să separăm chestiunea lingvistică legată de legitimitatea folosirii lui „Allah” pentru a se referi la Dumnezeu în limba arabă de chestiunea teologică referitoare la natura și caracterul referentului acestui cuvânt. Unii creștini occidentali ar putea fi surprinși să afle că creștinii vorbitori de limbă arabă (și evreii) au folosit „Allah” pentru a se referi la Dumnezeu cu mult înainte de apariția islamului.
Istoric, creștinismul vorbitor de limbă arabă începe în Noul Testament. În ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt cade peste cei prezenți și aceștia încep să proclame „lucrările mărețe ale lui Dumnezeu” în diferite limbi, ultimul grup de oameni enumerat este cel arab (Faptele Apostolilor 2:11).
Creștinismul arab a prins în cele din urmă rădăcini printre multe dintre triburile arabe din Siria-Palestina și a înflorit în mare parte din Mesopotamia. Chiar și după apariția islamului, mulți arabi au ținut cu tenacitate la credința lor creștină și continuă să o facă și astăzi.
Cu toate acestea, înainte de islamizarea și arabizarea care a avut loc sub islam, creștinii vorbitori de limbă arabă din regiune foloseau alte limbi decât araba în liturghiile lor. Acest lucru se datorează nefericitei absențe a unei traduceri în limba arabă a Scripturii până mult timp în epoca musulmană. Acești creștini vorbitori de limbă arabă s-ar fi rugat în principal folosind greaca, coptul sau siriaca (un dialect al aramaicii). Dar, la fel ca vecinii lor evrei vorbitori de limbă arabă, ei s-ar fi referit la Dumnezeu ca „Allah” în limba lor maternă. Inscripțiile preislamice atestă acest fapt, la fel ca și folosirea continuă a lui „Allah” de către creștinii și evreii vorbitori de limbă arabă până în ziua de azi.
Cu privire la conexiunile semitice
Când vine vorba de lingvistică, este important să ne amintim că araba este o limbă semitică strâns legată de ebraica biblică și aramaica biblică. Cuvântul arab pentru Dumnezeu, „Allah”, este strâns înrudit cu cognatele sale semitice El și Elohim în ebraică și cu forma definită Elaha în aramaică. Într-adevăr, creștinii trebuie doar să se uite la limba originală a Scripturii însăși pentru a găsi dovezi ale acestei legături. În Daniel 2:28 vedem că forma nedefinită a lui „Dumnezeu” în aramaică este strâns legată de „El” în ebraică și de „Allah” în arabă. Legătura cu cognatul arab este și mai evidentă atunci când ne uităm la forma definită în aramaică, cum ar fi „Dumnezeul cel viu” din Daniel 6:26. Într-adevăr, forma aramatică a lui Dumnezeu este adesea înțeleasă ca referindu-se la „divinitatea” (al-ilah).
Aceste conexiuni lingvistice ar trebui să înlăture orice temeri ale creștinilor occidentali cu privire la folosirea lui „Allah” în arabă pentru a se referi la Dumnezeul Bibliei, fie într-o traducere a Bibliei, fie în scrierile și materialele teologice. Este important ca, în astfel de discuții, creștinii occidentali să se ferească de a dicta persoanelor care nu vorbesc limba engleză ce cuvânt sau cuvinte ar trebui să folosească în propriile lor limbi pentru a se referi la Dumnezeu, mai ales dacă occidentalii care cântăresc nu au cunoștințe despre limbile sau culturile pe care le critică.
Imprejurarea caracterului lui Dumnezeu
Creștinii pot și ar trebui să-și concentreze energiile pentru a distinge caracterul lui Allah din Biblie (arabă) de cel al lui Allah din Coran. Din punct de vedere teologic, atunci când un creștin vorbitor de limbă arabă vorbește despre Allah, există o diferență în ceea ce privește natura și atributele Celui la care se referă, în comparație cu vecinul său musulman vorbitor de limbă arabă. Amândoi cred într-un singur Dumnezeu și amândoi folosesc același cuvânt pentru a se referi la Dumnezeu; cu toate acestea, creștinii afirmă monoteismul trinitar, în timp ce musulmanii susțin monoteismul unitar.
Situația este analogă, în lumea anglofonă, cu cea a creștinilor care își diferențiază, pe bună dreptate, înțelegerea lor despre Dumnezeu de modul în care evreii, mormonii sau martorii lui Iehova (sau chiar creștinii liberali) înțeleg identitatea lui Dumnezeu. Pentru vorbitorii de limba engleză, nu folosim un cuvânt diferit pentru a ne referi la Dumnezeu, dar natura Celui la care ne referim este diferită de natura celui la care se referă alte grupuri.
Așa, creștinii pot și chiar ar trebui să folosească „Allah” atunci când vorbesc în arabă pentru a se referi la Dumnezeul Bibliei. În general, nu ar trebui să ne referim la Dumnezeu cu „Allah” în contexte majoritar vorbitoare de limba engleză, deoarece creștinii și alții ar înțelege acest lucru ca o referire directă la Dumnezeul islamului. Cu toate acestea, dacă vorbim în limba arabă, trebuie să ne străduim să facem publicul nostru să înțeleagă că Allah la care ne referim este revelat în mod preeminent în Isus Hristos și că revelația salvatoare despre el se găsește exclusiv în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.