Un pacient de sex masculin cu diabet zaharat de tip 2 cu debut tardiv a fost internat în spital din cauza hiperglicemiei și a ulcerului piciorului diabetic ca urmare a faptului că nu și-a luat metformină. Acest pacient are un istoric îndelungat de nerespectare a medicamentelor sale din cauza efectelor secundare. Potrivit pacientului, metforminul l-a făcut să folosească baia în mod excesiv pe parcursul zilei, ceea ce i-a scăzut calitatea generală a vieții; prin urmare, a întrerupt metforminul în urmă cu câteva săptămâni și nu se simte confortabil cu continuarea medicației în continuare. Farmacistul implicat în îngrijirea pacientului nu a știut că pacientul a întrerupt medicația de întreținere. Pacientul a menționat că nu a simțit nevoia să prezinte nimănui preocupările sale cu privire la întreruperea bruscă a medicației.
Când un pacient refuză să își ia medicația de întreținere care este utilizată pentru tratarea bolii sale cronice din cauza faptului că experimentează efectele adverse comune, este, fără îndoială, o mare problemă etică pentru toți cei implicați în asistența medicală a pacientului. În consecință, este esențial să se identifice cine sunt toți cei implicați și afectați în această problemă etică. În această situație, pacientul este implicat în mare măsură, deoarece pacientul a făcut o alegere independentă care a valorizat autodirecția de a întrerupe brusc medicația de întreținere, ceea ce a condus în mod nedorit la un rezultat foarte grav și dăunător pentru sănătate. Prin urmare, autonomia pacientului, altfel recunoscută ca fiind dreptul la autodeterminare, este fundamentală în acest caz. Profesioniștii din domeniul sănătății, cu precădere farmacistul, implicați în îngrijirea medicală a acestui pacient sunt, de asemenea, afectați, deoarece aceștia ar fi putut să îl informeze în mod corespunzător pe pacient la începutul tratamentului medicamentos și să îl ajute să obțină beneficii optime de la metformină și să ajungă la starea sa de sănătate maximă. Din fericire, nu există acte ilegale comise de persoanele implicate în acest caz. Cu toate acestea, deoarece nu s-a stabilit o alianță terapeutică clară între pacient și farmacist încă de la prima lor întâlnire, farmacistul din acest caz nu și-a respectat obligațiile morale de a contribui la modelarea deciziei autonome a pacientului și de a păstra și spori bunăstarea acestuia. Prin urmare, acest lucru înseamnă că farmacistul nu a apreciat bunăvoința, relația, fiabilitatea sau îndrumarea care trebuie respectate în cadrul unui cod de etică profesională.
Există două planuri de acțiune viabile la care farmacistul poate lua parte în acest scenariu. Un plan de acțiune este să se angajeze într-o consultație cu pacientul în ceea ce privește medicația sa, să evalueze gradul de conștientizare al pacientului cu privire la complicațiile care însoțesc boala sa cronică și să discute despre importanța luării medicației de întreținere.
Buerki și Votter (2002) încurajează farmaciștii să efectueze consultația pacientului într-un cadru privat pentru ca farmaciștii să fie în întregime atenți la pacient în timpul întâlnirii cu acesta.3 Acest lucru poate fi indiscutabil pus în aplicare în acest plan de acțiune pentru a crea un mediu centrat pe pacient și pentru a cultiva binele tuturor pacienților într-o manieră confidențială, conform Codului de etică pentru farmaciști.4 Farmacistul poate aplica concomitent codul de etică pentru a stabili o legătură cu pacientul prin furnizarea de informații într-o manieră inteligibilă pentru pacient și prin exprimarea empatiei sale pentru a recunoaște nevoile pacientului. Prin empatie, farmacistul va putea să confirme înțelegerea circumstanțelor pacientului și să facă un efort pentru a remedia preocupările acestuia. De asemenea, farmacistul poate evalua profunzimea cunoștințelor pacientului cu privire la boala sa cronică și la medicația sa. Se speră că pacientul va fi capabil să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la sănătatea sa la sfârșitul consultației, așa cum se specifică în etica medicală. Potrivit lui Mitchell și Selmes (2007), recunoașterea preferințelor și preocupărilor pacientului, formarea încrederii și clarificarea beneficiilor și riscurilor terapiei medicamentoase pentru pacienți îmbunătățește considerabil aderența la tratament.5 Astfel, abordări precum o discuție deschisă cu acest pacient ar putea îmbunătăți cu adevărat aderența acestuia la medicație.
Un alt plan de acțiune poate fi ca farmacistul să îi ofere pacientului opțiunea pentru o terapie medicamentoasă alternativă care are potențialul de a avea mai puține efecte secundare. Farmacistul poate realiza acest lucru prin contactarea mai întâi a medicului prescriptor al pacientului. Farmacistul poate fie să propună direct prescriptorului un medicament alternativ, fie să se consulte cu un alt coleg cu privire la un medicament alternativ care este adecvat pentru acest pacient și, ulterior, să sugereze noua recomandare medicului prescriptor al pacientului. Farmacistul trebuie să facă acest lucru cu respect față de valorile și competențele celuilalt profesionist din domeniul sănătății, conform Codului de etică al farmaciștilor. 4 În acest plan de acțiune, farmacistul recunoaște în mod altruist că este urgent să pună în evidență cele mai bune interese ale pacientului prin rezolvarea preocupării primare a pacientului cu privire la efectele secundare ale metforminului său.
În acord cu Keszthelyi și Blasszauer (2003), este important să nu se ofere pacientului informații nesigure și speranțe false, deoarece este crucial să se câștige încrederea pacientului pentru ca acesta să se conformeze în cele din urmă recomandărilor farmacistului. 6 Prin urmare, farmacistul trebuie să acționeze cu veridicitate și să ofere pacientului informații oneste, dar suficiente, despre noul medicament și despre potențialul său de efecte secundare. În acest caz, farmacistul acceptă mai ușor rezistența pacientului față de terapia lor. Aceștia protejează demnitatea pacientului, permițându-i acestuia să își descopere propriile bariere într-un cadru de susținere, precum și urmărindu-l pe pacient într-o manieră neagresivă cu privire la nerespectarea tratamentului.
Abordarea cea mai optimă pentru rezolvarea acestei dileme etice ar fi ca farmacistul să adere la Codul de etică pentru farmaciști, să câștige încrederea și cooperarea pacientului și, ulterior, să își ia timpul necesar pentru a-i explica pacientului despre boala sa cronică, împreună cu importanța luării medicației de întreținere. Sprijinind autonomia pacientului și explorând ambivalența pacientului, farmacistul poate contribui la reducerea sfidării față de tratament, îl poate reasigura pe pacient că depinde în totalitate de el și îl poate ajuta să reflecteze asupra avantajelor și dezavantajelor de a face o schimbare în ceea ce privește opțiunile sale de sănătate. Potrivit lui Butterworth (2008), adoptarea unei abordări centrate pe pacient este segmentul cel mai critic în îmbunătățirea stării de sănătate a pacientului și în obținerea complianței acestuia. 7 Această abordare va permite pacientului să aprecieze și să creadă în farmacistul care dorește cu adevărat să îi înțeleagă boala și să îl ajute să își exploreze incertitudinea de a se schimba. Astfel, acest plan este cheia construirii îngrijirii farmaceutice bazate pe etică într-un mod bazat pe o relație de alianță care poate avea un impact pozitiv asupra procesului decizional autonom al pacientului.
Cel de-al doilea plan de acțiune ar putea funcționa poate pentru această situație doar dacă pacientul confirmă că are o problemă cu un anumit efect secundar care este absent într-un medicament alternativ. Cu toate acestea, alegerea unui alt medicament nu va scăpa de potențialul de efecte adverse, deoarece că toate medicamentele vin cu propria sa parte de efecte secundare. Principala problemă în acest caz este că pacientul nu își respectă medicația din cauza efectelor adverse; astfel, este foarte probabil ca pacientul să revină la vechile sale obiceiuri și să nu ia și medicația alternativă, având în vedere istoricul său medicamentos din trecut. Indiferent de faptul că pacientul are ultimul cuvânt de spus în decizia sa autonomă, pacientul are doar o mică fracțiune de libertate în deciziile sale cu privire la medicația sa dacă nu intervine un farmacist. Acest lucru se datorează faptului că decizia informată a pacientului este inițial modelată pentru el de acțiunea farmacistului, care depinde în mare măsură de faptul că pacientul a fost sau nu educat cu privire la medicația sa. Clifford, Barber, Elliott, Hartley și Horne (2006) au descoperit cu toții că există multe beneficii atunci când un farmacist satisface nevoile de consiliere și informare ale pacienților cu privire la medicația lor.8 Rezultatele cercetării lor au demonstrat că neaderența, precum și suma pacienților care raportează probleme legate de medicamente a fost semnificativ mai mică la cei care au beneficiat de aceste servicii din partea unui farmacist și că acești pacienți au avut o perspectivă și o convingere mult mai pozitivă cu privire la medicația lor decât cei care nu au primit consultanță din partea unui farmacist. Prin urmare, o consiliere centrată pe pacient din partea unui farmacist ar fi cea mai eficientă pentru a îmbunătăți complianța acestui pacient la medicamente.
În rezumatul modului în care se va realiza planul de acțiune, după ce farmacistul evaluează cunoștințele pacientului cu privire la metformină, farmacistul poate apoi să îl educe pe pacient cu privire la pericolele pe care le reprezintă nivelul necontrolat al glicemiei și agravarea ulcerelor la nivelul piciorului. Prin furnizarea acestei educații, farmacistul crește gradul de conștientizare și de claritate cu privire la boala cronică pentru pacient. De asemenea, farmacistul îl poate sfătui pe pacient cu privire la beneficiile administrării metforminei cu o masă și la aceleași ore în fiecare zi pentru a diminua efectele secundare gastrointestinale, care ar trebui, de asemenea, să dispară după câteva săptămâni de utilizare. După ce a câștigat încrederea pacientului, farmacistul îl poate informa pe pacient că refuzul acestuia de a lua metformină a fost cauza principală a complicațiilor diabetului care au dus la internarea sa în spital. Ținând cont de acest lucru, ar fi important să îl informeze, de asemenea, pe pacient că problema gastrointestinală ușoară este mult mai puțin dăunătoare și că pacientul ar trebui să își continue tratamentul actual pentru a preveni deteriorarea stării sale. Farmacistul ar putea, în plus, să îl consilieze pe pacient cu privire la detaliile pas cu pas ale educației privind autocontrolul diabetului, deoarece este esențial pentru a maximiza eficacitatea medicamentului său antidiabetic. În cele din urmă, pacientul va fi convins că farmacistul dorește cu adevărat ceea ce este cel mai bine pentru el.
Farmacistul se poate lovi, de asemenea, de mai multe obiecții în timpul întâlnirii cu pacientul și trebuie să aprecieze faptul că nu toți pacienții vor răspunde la fel la informațiile care le sunt furnizate. Este esențial ca farmacistul să practice în mod curent principiile etice care pot ajuta la eludarea oricăror acțiuni care pot compromite angajamentul său față de interesul superior al pacientului său. De asemenea, este important ca farmacistul să acționeze cu convingere de conștiință. După cum s-a menționat anterior, este imperativ să nu se furnizeze prea multe informații, deoarece acest lucru poate slăbi autonomia pacientului, ceea ce poate duce apoi la o slabă conformitate din partea acestuia. Informațiile furnizate pacientului cu privire la terapia medicamentoasă trebuie să fie exacte și ușor de înțeles, conform Codului de etică pentru farmaciști4; cu toate acestea, nu trebuie să genereze teamă sau panică, deoarece ar putea afecta și mai mult convingerile pacientului cu privire la îngrijirea sănătății sale.
Provocările etice cu privire la un pacient noncompliant care refuză să își ia medicamentele din cauza efectelor adverse au multiple fațete pentru farmaciști. Evident, un farmacist trebuie să manifeste întotdeauna empatie, să încurajeze autonomia și să dea dovadă de compasiune atunci când intră în legătură cu pacientul. Încrederea pacientului în farmacistul său este un element vital pentru relația pacient-farmacist. Având în vedere că interesul pentru bunăstarea pacientului este una dintre calitățile fundamentale ale unui farmacist, obiectivul definitiv al farmacistului este ca acest pacient să obțină efectele maxime dorite de la medicația sa și să ajute la ameliorarea preocupărilor pacientului cu privire la sănătatea sa. Cu toate acestea, în ciuda celor mai bune intenții și eforturi din partea farmacistului, aceste efecte dorite nu pot fi întotdeauna atinse dacă pacientul alege să nu fie ascultător față de medicația sa.1 Prin urmare, este esențial ca farmacistul să facă o bună judecată profesională prin respectarea principiilor etice implicate în asistența medicală și să ofere acte de binefacere tuturor pacienților, respectând relația covențională pacient-farmacist.
1. Li SC. Factori care afectează complianța terapeutică: O trecere în revistă din perspectiva pacientului. Terapeutica și managementul riscului clinic. 2008;4:269-286.
2. Janes R, Titchener J. Utilizarea cadrului clinic al medicinei centrate pe pacient pentru a aprecia și explora mai bine numeroasele bariere din calea îngrijirii în diabetul de tip 2. J Prim Health Care. 2014;6(4):340-348.
3. Buerki RA, Vottero LD. Responsabilitatea etică în practica farmaceutică. Madison, WI: Institutul American de Istorie a Farmaciei; 2002.
4. Code of Ethics for Pharmacists (Codul de etică pentru farmaciști). Asociația Farmaciștilor Americani. 1994;34(8):79. doi:10.1016/s0160-3450(15)30342-1.
5. Mitchell, A. J., & Selmes, T. De ce nu-și iau pacienții medicamentele? Motive și soluții în psihiatrie. Advances in Psychiatric Treatment, 2007;13(5), 336-346. d
6. Keszthelyi S. Challenging non-compliance. Revista de etică medicală. 2003;29(4):257-259.
7. Butterworth SW. Influențarea aderenței pacienților la ghidurile de tratament. Journal of Managed Care Pharmacy. 2008;14(6 Supp B):21-25. doi:10.18553/jmcp.2008.14.s6-b.21.
8. Clifford S, Barber N, Elliott R, Hartley E, Horne R. Patient-centered advice is effective in improving adherence to medicines. Lumea și știința farmaciei. 2006;28(3):165-170.