Tibia sau tibia este un os important al piciorului care leagă genunchiul de gleznă. O fractură sau o ruptură în partea superioară a tibiei este cunoscută sub numele de fractură de tibie proximală și apare în mod obișnuit chiar sub articulația genunchiului.
Articulația genunchiului este cea mai mare articulație portantă a corpului, unde capătul inferior al femurului sau osul coapsei se articulează cu platoul tibial. Cea de-a patra parte superioară a tibiei constituie partea proximală și este compusă din os spongios. Prin natura sa, osul spongios suferă cu ușurință compresie și depresiune, în urma unei leziuni. Așadar, tibia proximală prezintă un risc ridicat de accidentare. O fractură la nivelul tibiei proximale poate sau nu să afecteze articulația genunchiului, dar pot fi afectate țesuturile moi din jur, precum și nervii și vasele de sânge. O fractură în partea superioară a tibiei sau a platoului tibial, care implică suprafața cartilajului articular al articulației genunchiului, poate dezvolta artrită cronică.
Cauzele fracturilor tibiei proximale
O fractură de tibie proximală poate fi cauzată de stres sau traumatism sau secundară slăbirii osului din cauza cancerului sau a unei infecții. Leziunile cu energie ridicată, cum ar fi o cădere de la înălțime, traumatisme legate de sport sau accidente de autovehicule pot fi responsabile de fracturi la adulții tineri. Uneori, chiar și leziunile cu energie scăzută, cum ar fi căderea dintr-o poziție în picioare, pot duce la o fractură de tibie proximală la persoanele în vârstă.
Simptomele fracturilor de tibie proximală
Simptomele fracturii de tibie proximală includ mișcări dureroase de susținere a greutății, încordare în jurul genunchiului, limitarea mișcărilor și deformare în jurul genunchiului. La unele persoane, afectarea alimentării cu sânge secundară fracturii poate avea ca rezultat un picior palid sau rece. Pacienții pot prezenta, de asemenea, amorțeală sau senzație de „înțepături și ace” la nivelul piciorului ca urmare a leziunilor nervoase asociate.
Diagnosticul fracturilor de tibie proximală
Diagnosticul unei fracturi de tibie proximală se bazează pe istoricul medical, inclusiv pe istoricul oricăror leziuni anterioare, pe un examen fizic complet și pe studii imagistice. Medicul va evalua un țesut moale din jurul articulației pentru a identifica orice semn de leziune a nervilor sau a vaselor de sânge. Mai multe radiografii și alte studii imagistice, cum ar fi tomografia computerizată și imagistica prin rezonanță magnetică, pot fi folosite pentru a identifica localizarea și gravitatea fracturii.
Tratamentul fracturilor de tibie proximală
Managementul fracturii se bazează pe gravitatea fracturii, pe starea medicală a pacientului și pe stilul de viață al acestuia.
Tratamentul nechirurgical al fracturilor de tibie proximală
Tratamentul nechirurgical cuprinde imobilizarea locului fracturat cu ajutorul ghipselor sau a ortezelor pentru a preveni susținerea greutății și pentru a ajuta procesul de vindecare. Se fac radiografii la intervale regulate pentru a evalua procesul de vindecare. Susținerea greutății și mișcarea sunt inițiate treptat, în funcție de natura leziunii și de starea pacientului.
Tratamentul chirurgical al fracturilor de tibie proximală
Tratamentul chirurgical este luat în considerare pentru a menține alinierea osului fracturat. Se pot folosi fixatori externi sau interni pentru a alinia segmentele osoase fracturate. În cazul în care fractura nu implică articulația genunchiului, se pot folosi tije și plăci pentru a stabiliza fractura. În cazul unei fracturi care implică articulația genunchiului, poate fi necesară o grefă osoasă pentru a împiedica colapsul articulației genunchiului. Un fixator extern este utilizat atunci când
țesutul moale înconjurător este grav afectat, deoarece utilizarea plăcii și a șurubului poate fi dăunătoare.
Reabilitare
Deoarece fractura de tibie proximală implică de obicei articulația care suportă greutatea, aceasta poate cauza probleme pe termen lung, cum ar fi pierderea mișcării genunchiului sau instabilitate și artrită pe termen lung. Prin urmare, împreună cu tratamentul se inițiază un program de reabilitare care cuprinde instrucțiuni privind susținerea greutății, mișcările genunchiului și utilizarea unor dispozitive externe, cum ar fi ortezele.
.