Hipertensiunea arterială în diabet, în legătură cu nefropatia. Modificări precoce ale tensiunii arteriale

Am măsurat tensiunea arterială în condiții standardizate la trei grupuri de pacienți cu diabet de tip I (insulino-dependent): grupul 1, pacienți cu urină Albustix-negativă și rată normală de excreție a albuminei urinare sub 20 micrograme/min; grupul 2, pacienți cu urină Albustix-negativă și rată crescută de excreție a albuminei urinare între 20 și 200 micrograme/min; și grupul 3, pacienți cu urină Albustix-pozitivă la momentul diagnosticului de nefropatie diabetică, adică proteinurie mai mare de 0.5 g/24 ore la patru vizite consecutive cu un interval mai mare de 1 lună. Am studiat, de asemenea, datele privind tensiunea arterială la momentul diagnosticării diabetului la pacienții cu diabet de tip I care au decedat ulterior cu nefropatie severă (n = 84) și la cei care au supraviețuit bolii mai mult de 40 de ani (n = 256). Pacienții care au dezvoltat ulterior nefropatie diabetică nu au putut fi identificați pe baza tensiunii arteriale sistolice și/sau diastolice în primii 2 până la 10 ani de diabet. Studiul nostru a demonstrat, de asemenea, că tensiunea arterială din grupul 3 (147/93 mm Hg) a fost semnificativ mai mare decât cea din grupul 2 (135/86 mm Hg), care, din nou, a fost mai mare decât cea din grupul 1 (128/79 mm Hg). Am concluzionat că hipertensiunea arterială este o caracteristică timpurie în dezvoltarea nefropatiei diabetice, tensiunea arterială crescând înainte de prezența proteinuriei clinice.