THE LYRIC ESSAY
(Pentru mai multe informații, consultați reeditarea noastră „Seneca Review Promotes Lyric Essay” din revista Poets & Writers Magazine.)
Cu numărul din toamna anului 1997, Seneca Review a început să publice ceea ce noi am ales să numim eseu liric. Recenta înflorire a non-ficțiunii creative și a eseului personal a dat naștere unui subgen fascinant care se află la granița dintre eseu și poemul liric. Aceste „eseuri poetice” sau „poezii eseistice” dau întâietate artisticii în detrimentul transmiterii de informații. Ele renunță la linia narativă, la logica discursivă și la arta persuasiunii în favoarea unei meditații idiosincratice.
S eseul liric se împărtășește din poem în densitatea și în finețea sa, în distilarea de idei și în muzicalitatea limbajului. El se împărtășește din eseu în greutatea sa, în dorința sa evidentă de a se angaja cu faptele, îmbinând fidelitatea față de real cu pasiunea sa pentru forma imaginativă.
Eseul liric nu expune. El poate doar să menționeze. După cum spune Helen Vendler despre poemul liric: „Depinde de lacune. . . . Este mai degrabă sugestiv decât exhaustiv”. Se poate mișca prin asociere, sărind de la o cale de gândire la alta prin intermediul imaginilor sau al conotațiilor, avansând prin juxtapunere sau prin logica poetică laterală. În general, este scurtă, concisă și percutantă ca un poem în proză. Dar poate să divagheze, folosindu-se de alte genuri atunci când acestea îi servesc scopului său: recombinant, el eșantionează tehnicile ficțiunii, dramaturgiei, jurnalismului, cântecului și filmului.
Datorită amestecului său de genuri, eseul liric se acrește adesea prin fragmente, luând forma unui mozaic – importanța sa fiind vizibilă doar atunci când cineva se dă înapoi și îl vede în întregime. Poveștile pe care le spune pot fi doar niște metafore. Sau, fără poveste, se poate spirala în sine, învârtindu-se în jurul nucleului unei singure imagini sau idei, fără punct culminant, fără o temă parafrazabilă. Eseul liric își urmărește subiectul ca pe o carieră, dar nu se mulțumește niciodată doar să explice sau să mărturisească. El elucidează prin dansul propriei sale căutări.
Loial acelui sens original al eseului ca un test sau o căutare, o încercare de a da sens, eseul liric pornește pe un curs neexplorat prin rețelele întrepătrunse de idei, circumstanțe și limbaj – o urmărire fără o concluzie cunoscută dinainte, o sosire care ar putea încă să-l lase pe scriitor cu întrebări. În timp ce este ruminativ, el lasă bucăți de experiență nedigerate și tacite, invitând cititorul la o interpretare participativă. Vocea sa, rostită dintr-o intimitate pe care o auzim și în care pătrundem, are intimitatea pe care ne-am obișnuit să o așteptăm de la eseul personal. Totuși, în eseul liric, vocea este adesea mai reticentă, aproape timidă, conștientă de complimentul pe care îl face cititorului prin subestimare.
Ce a împins eseul atât de aproape de poezie? Poate că suntem atrași acum de lirică pentru că pare mai puțin posibil (și mai puțin satisfăcător) să abordăm lumea pe ușa din față, prin mitul obiectivității. Durata de viață a unui fapt se micșorează; similitudinea pare adesea mai revelatoare decât verosimilitudinea. Ne întoarcem la artist pentru a reconcepe sensul din bombardamentele experienței, pentru a șoca, a emoționa, a liniști vacarmul și a ne lega atenția.
Ne întoarcem la eseul liric – cu maleabilitatea, ingeniozitatea, imediatețea, complexitatea și utilizarea limbajului poetic – pentru a ne oferi un mod nou de a face muzică din lume. Dar trebuie să fim dispuși să ne aventurăm artistic alături de acești scriitori, să ne păstrăm echilibrul pe căile lor uneori vertiginoase. Anne Carson, în eseul său despre lirică, „Why Did I Awake Lonely Among the Sleepers” (publicat în Seneca Review Vol. XXVII, nr. 2), îl citează pe Paul Celan. Ceea ce spune el despre poem ar putea fi foarte bine spus despre eseul liric:
Poemul se menține pe propria sa margine…. Poemul este singuratic. Este singuratic și pe drum. Autorul său rămâne cu el.
Dacă cititorul este dispus să meargă pe aceste margini, pot fi găsite lumi noi.
–Deborah Tall, editor și John D’Agata, editor asociat pentru eseuri lirice
.