Istoria Partidului Tudeh din Iran
Nașterea mișcării comuniste în Iran
Cu creșterea industriei și, odată cu ea, dezvoltarea modului de producție capitalist la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, ideologia marxistă și-a găsit drumul spre Iran. Scena socială și politică a acelei epoci poate fi rezumată ca fiind perioada de transformare istorică a societății iraniene de la feudalism la capitalism.
Pe la începutul secolului, acțiunile antidespotice s-au dezvoltat în mod spectaculos, iar un număr tot mai mare de oameni au luat parte la lupta revoluționară. În marile orașe ale Iranului s-au format organizații politice clandestine pentru a mobiliza și conduce masele, în special în Tabriz, Teheran și Esfahan. Printre acestea s-a numărat o grupare politică formată în 1898 de Ali Monsieur, un intelectual remarcabil din Tabriz. Această organizație a devenit ulterior unul dintre centrele puternice ale luptei antidespotice. Social-democrația a fost adusă pentru prima dată în țară de către acei muncitori iranieni care au călătorit în Caucaz (Ghafghaz) și în țările asiatice din Rusia, pentru muncă sezonieră, în special în industria petrolieră din Baku (mai mult de jumătate dintre muncitorii din câmpurile petroliere din Baku erau iranieni). Din acești muncitori au fost crescuți mari revoluționari iranieni precum Heidar Amou Oghly (unul dintre liderii Revoluției constituționale și secretarul general al Partidului Comunist din Iran). În 1904, pentru a organiza activități social-democrate revoluționare în rândul populației din Azarbaijan și al altor iranieni, a fost fondat la Baku un grup politic numit „Hemmat” (Aspirație).
În același an, pliante și broșuri publicate de filialele din Baku, Tbilisi și Tabriz ale Partidului Muncitoresc Social-Democrat al Rusiei (bolșevic) au fost distribuite de Ali Monsieur nu numai în Azarbaijan și în alte zone ale Iranului, ci și, după traducerea în limba arabă, în orașele irakiene Bagdad și Kazemein. Între 1901 și 1902, organul central al Partidului Bolșevic, Iskra, a fost trimis la Baku de la Berlin via Tabriz. Operațiunea a fost organizată de Lenin însuși și de Kropskaya. Grupul „Hemmat” a tradus pentru prima dată termenul „social-democrație” în persană, pentru a-l face mai ușor de înțeles pentru iranienii care nu cunoșteau limbile europene.
Întors din Rusia, în 1904, Heidar Amou Oghly, împreună cu o parte din tovarășii săi, a organizat la Mashhad primele celule ale social-democraților revoluționari din Iran. Un an mai târziu, în ajunul Revoluției Constituționale, primul document oficial al mișcării social-democrate din Iran a fost adoptat în cadrul unei reuniuni la Mashhad. În urma victoriei Revoluției ruse din februarie 1917 și a răsturnării regimului țarist, revoluționarii iranieni care emigraseră în Rusia au găsit ocazia de a se organiza în mod deschis, de a-și intensifica activitățile și de a-și înființa birourile. În mai 1917, a fost înființat oficial Partidul Social-Democrat Iranian Edalat (Justiție), care și-a publicat programul în două limbi, persană și azari, la Baku.
Căderea guvernului burghez din Rusia, a dus la o oportunitate și mai mare pentru iranienii care trăiau în această țară, de a-și spori activitățile politico-sociale și de a-și înființa partidul.
În Gilan (nordul Iranului), social-democrații, împreună cu intelectualii revoluționari și țăranii au organizat o revoltă unită. În acest context, în iunie 1920, la Bandar-e Anzali (un port din nordul Iranului) a fost convocat primul congres al social-democraților iranieni, care a fondat oficial Partidul Comunist din Iran. Heidar Amou Oghly a fost ales în calitate de lider al Partidului Comunist din Iran.
Guvernul britanic, care dorea înfrângerea Partidului Comunist din Iran, a penetrat mișcarea și, prin înșelarea mai multor lideri ai acesteia, a pregătit un complot atent planificat. Folosindu-se de Mirza Kouchak Khan ca instrument, l-a asasinat pe Heidar Amou Oghly și o serie de alte figuri importante ale Partidului Comunist din Iran și a ordonat un atac asupra organizațiilor de partid din Rasht și Bandar-e Anzali (două orașe importante din Gilan). În același timp, guvernul central, care aștepta o oportunitate, și-a trimis trupele în Gilan pentru a înfrânge rezistența. Acest lucru a marcat sfârșitul activității deschise a Partidului Comunist din Iran și l-a forțat încă o dată să intre în clandestinitate.
Partidul Comunist din Iran a ajutat la fondarea Sindicatului Muncitorilor Petrolului în 1925, când Reza Șah a preluat puterea, iar doi ani mai târziu, sub presiunea tot mai mare a poliției, a fost forțat să ducă sindicatul în clandestinitate. Organizațiile de femei și de tineret au fost înființate ca urmare a activităților comuniștilor iranieni. În 1923 a fost format „Peyk-e Saadat-e Nesvan” (mesagerul prosperității femeilor), iar în 1926 a fost înființat grupul de femei „Bidarye Ma” (Trezirea noastră). Cu intenția de a pune capăt creșterii acestor mișcări în țară, Reza Shah a intensificat represiunea și, în 1929, a adoptat un proiect de lege prin parlamentul iranian, interzicând orice activitate comunistă în Iran. Acești ani sunt marcați și de apariția Dr. Taghi Arani în conducerea Partidului Comunist din Iran. Noua conducere a partidului, care se străduia să unească rândurile organizației, a lansat la începutul anului 1932 o revistă teoretică, numită Donya (lumea). Un an mai târziu, prin decizia Comitetului Central al partidului, Donya a devenit organul oficial al Partidului Comunist din Iran.
În 1936, poliția lui Reza Șah a reușit să îl captureze pe Dr. Arani și un grup de asociați ai acestuia, cunoscut sub numele de grupul celor 53 de persoane. Abia doi ani mai târziu, sub presiunea publică, regimul a fost forțat să îi judece pe comuniștii închiși. Procesul s-a întors, de fapt, împotriva regimului însuși. Într-o apărare istorică, care a durat 6 ore, Dr. Arani nu numai că a demascat în mod deschis regimul lui Reza Shah, dar a încercat, de asemenea, să apere principiile socialismului. Dr. Arani a fost ulterior asasinat în închisoare.
Formarea Partidului Tudeh din Iran
Reza Shah intra într-o alianță secretă cu Germania nazistă. În consecință, la 25 august 1941, forțele aliate au intrat pe teritoriul iranian. Nordul Iranului a fost ocupat de Uniunea Sovietică, iar sudul de forțele britanice și americane. Reza Shah a fost forțat să se exileze, iar britanicii au reușit să-l aducă la putere pe fiul său, Mohammad Reza Shah. Profitând de vidul creat după evenimentele din august, Partidul Tudeh din Iran a fost format în septembrie 1941 pentru a continua activitatea Partidului Comunist din Iran, interzis, în condiții de activitate deschisă. În urma prăbușirii regimului lui Reza Șah, odată cu noile condiții existente, un grup mare de prizonieri politici a fost eliberat. Printre aceștia se număra și grupul lui Dr. Arani (cunoscut sub numele de Grupul celor 53), care a aderat la ideologia comunistă. Primele pietre de temelie ale Partidului Tudeh din Iran au fost puse de acești comuniști. La 29 septembrie 1941, conferința de înființare a TPI a avut loc la Teheran, sub președinția lui Soleiman Mohsen Eskandari. Ulterior, Partidul Tudeh din Iran s-a transformat într-o forță politică semnificativă și influentă.
În 1942, partidul a reușit să obțină recunoașterea și și-a lansat organul central „Siasat” (Politica). Rândurile partidului au crescut. În scurt timp, s-au format celule de partid și organizații sindicale în multe centre industriale. În decurs de un an, partidul a format organizații extinse în multe județe și provincii. Au fost înființate organizații județene în Azarbaijan, Esfahan, Gilan, Mazandaran și Khorasan. Cea mai importantă organizație de partid a fost cea din Teheran, care a convocat prima sa conferință în octombrie 1942, cu 120 de participanți. Conferința a decis să înlocuiască ziarul „Siasat”, care se închisese în urma expulzării, editorului său din partid, cu ziarul „Rahbar” (Liderul) ca organ central al partidului.
În 1944, după ce și-a evaluat forțele, partidul a decis să se înscrie în alegerile pentru cel de-al 14-lea Parlament. Opt dintre candidații partidului au fost aleși în parlament și au format fracțiunea Tudeh.
În acest moment, numărul total de membri oficiali ai partidului era de 25.000. Prin urmare, a fost prioritară pentru partid convocarea unui congres în vederea reorganizării structurii sale. Primul congres al partidului a fost deschis la 1 august 1945 în Clubul Central al partidului, cu participarea a 164 de delegați.
 |
Pagina 2 |
.