- În situații sociale nesigure, avem tendința de a ne apăra prin ridicarea unui „zid” psihologic.
- Pentru cei care sunt foarte precauți, oamenii care se angajează cu ei pot simți o „respingere” directă.
- Cultivarea încrederii este mai importantă ca niciodată în depășirea zidurilor multor oameni pentru a construi relații cu ei.
Ce este zidul? Nu, nu fortificația colosală care separă cele Șapte Regate de sălbatici – sau marea despărțire pe care președintele Trump o prevede de-a lungul graniței sudice – mă refer la zid. Cel aparent impenetrabil pe care îl invocăm, într-o clipită, atunci când interacționăm cu ceilalți.
De fapt, spre deosebire de omologul său din serialul Game of Thrones, această fortăreață internă ar putea – fără îndoială – să reziste flăcărilor albastre ale respirației dragonului. În ciuda încercărilor belicoase de a o doborî, ea se profilează cu tărie peste siluetele încețoșate ale multor figuri suspecte. Dar, din nou, ce este? De unde provine? De ce o ridicăm la înălțimi atât de mari încât niciun asasin nu ar putea să o escaladeze?
Pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine această structură psihologică omniprezentă, am contactat-o pe una dintre cele mai bune antrenoare de relații din New York, Susan Winter, care este specializată în „gândirea superioară”. După cum se pare, există un motiv întemeiat pentru care mulți oameni ar putea avea garda sus în situații sociale incerte.
De ce este vorba?
Credit foto: Raychan on Unsplash
„‘Zidul’ de care vorbiți este bariera de autoprotecție pe care ego-ul o pune în loc pentru apărarea noastră”, spune Winter. „Sistemul nostru natural de apărare va intra automat în acțiune ori de câte ori întâlnim pe cineva nou. Evaluăm potențialul lor merit sau rău: „Este acesta cineva pe care vreau să-l cunosc? Dacă da, cât de departe îi las să intre în viața mea?””
În ceea ce privește strategiile defensive, există câteva avantaje aici. De exemplu, Winter crede că această fortificare ne oferă șansa de a evalua mental informațiile primite despre o persoană necunoscută. „Zidul ne permite să avem timp să ne revizuim intuiția despre cuvintele, acțiunile și comportamentul lor”, spune ea. „Acesta este un pas esențial de făcut înainte de a sări cu capul înainte într-o prietenie, alianță de afaceri sau idilă.”
Modul în care aceste ziduri se manifestă în conversațiile de zi cu zi variază – ele pot fi subtile sau destul de ușor de recunoscut. La urma urmei, nu există doi oameni care să fie în întregime la fel. Fiecare dintre noi are experiențe diferite, ca să nu mai vorbim de interpretări diferite ale acestor experiențe – dintre care unele includ traume. „Dacă o persoană este extrem de precaută, va fi defensivă”, spune Winter. „Oricine va interacționa cu ei va simți o distanță; de la o răceală aspră până la respingere totală. Dacă este subtilă, observatorul va simți o persoană retrasă care este rezervată.”
Umărul rece
Deși poate părea evident pentru unii, această strategie defensivă în rândul persoanelor „extrem de prudente” este adesea legată de experiențe dureroase din trecut. La fel ca zidurile din lumea reală, această barieră psihologică există pentru a proteja. Deși există avantaje defensive – de exemplu, a ne verifica pe noi înșine să nu dăm informații sensibile unor persoane insensibile – există, de asemenea, efecte adverse neprevăzute. Mai ales dacă această tactică defensivă este neîncetat în joc.
„Partea negativă a faptului de a avea în mod constant zidul cuiva ridicat este că nimeni nu poate intra”, spune Winter. „Ceea ce apare ca o „veste bună” pentru a ne proteja, este de fapt o „veste rea” care ne izolează: Zidul nu permite nimănui să se împrietenească cu adevărat cu noi, să ne susțină, să ne ajute sau să ne iubească.”
Incapacitatea oamenilor de a se conecta la sinele nostru autentic – adică acea parte pe care încercăm să o apărăm cu vehemență – este caustică pentru conexiunile noastre zilnice cu ceilalți, contribuind la singurătate, care este în prezent la niveluri epidemice în SUA.S. De asemenea, face ca întâlnirile moderne să fie și mai dificile – în cazul în care nu ați observat, trăim într-o perioadă în care chiar și cei care se prezintă ca indivizi încrezători sunt, în interior, ciuruiți și îngrijiți de o stimă de sine scăzută.
„Zidul este vizibil mai ales atunci când vine vorba de întâlniri și romantism”, spune Winter, descriind tacticile neobișnuite ale indivizilor „precauți” atunci când se simt pe punctul de a fi demascați. „Acest nivel de implicare creează o vulnerabilitate naturală care îi determină pe unii indivizi să pozeze ca fiind cineva care nu sunt, să devieze întrebările directe sau să se sustragă tuturor încercărilor de conectare.”
Asumați-vă un risc, dar folosiți-vă instinctul.
Credit foto: Toa Heftiba on Unsplash
Atunci, ce este de făcut? Se poate face ceva? Trebuie să nu-i credem pe toți? Trebuie să ne încredem cu abandon nesăbuit? Ca în cazul multor lucruri, o abordare de tip „mijloc de aur”, între cele două extreme, este probabil cea mai bună. Adică, la fel cum ne verificăm pe noi înșine să nu lăsăm garda jos prea repede cu persoane pe care nu le cunoaștem – ale căror tipare nu le-am înțeles încă – este, de asemenea, important să ne verificăm pe noi înșine atunci când ne dăm seama că nu le oferim celorlalți o șansă adecvată.
„Problema este una de încredere”, spune Winter, despre dezvoltarea unor relații semnificative. „Ne va face această persoană rău? Putem avea încredere în această persoană cu informații despre noi? Dacă ei cunosc anumite fapte sau sentimente pe care le împărtășim, vor folosi aceste informații pentru a ne face rău sau pentru a ne ajuta? . . . Până când nu știm în mod concludent că o persoană este un prieten, nu un dușman, vom ține zidul ridicat.”
Este, de asemenea, important să ținem cont de faptul că nu toată lumea vrea să ne facă rău în mod intenționat – Thupten Jinpa, traducătorul șef în limba engleză al lui Dalai Lama, afirmă chiar că bunătatea este o trăsătură umană fundamentală. Da, chiar și în rândul unei omeniri mereu războinice și cu fața roșie. Am înceta, într-adevăr, să mai existăm, ca specie eusocială, dacă nu am avea, în puncte nesfârșite ale evoluției noastre, grijă unii de alții. În plus, chiar și în fața atacurilor din partea altora, suntem capabili de grade remarcabile de rezistență.
Toate acestea fiind spuse, da, fiți conștienți de când zidurile voastre sunt ridicate, dar fiți și vigilenți pentru a evalua când se pot deschide porțile luminoase. Este un risc – multe lucruri sunt – dar este unul care merită asumat. Perpetuitatea noastră depinde de asta.
Știința compasiunii: Bunătatea este o trăsătură umană fundamentală
The Science of Compassion: Bunătatea este o trăsătură umană fundamentală