Luptă pentru o recunoaștere legală
Încă de la sfârșitul anilor 1760 se cereau revendicări pentru o recunoaștere juridică a necatolicilor. Cea mai apăsătoare dispută era cea a statutului civil, în special invaliditatea căsătoriilor care nu erau celebrate în biserică.
În 1785, La Fayette, care se întorsese din Războiul de Independență american, a protestat în favoarea „emancipării” protestanților francezi. El a intrat în contact cu noul superintendent al „Bisericilor din deșert”, pastorul Rabaut Saint-Etienne, care, prin intermediul lui La Fayette, s-a întâlnit cu ministrul guvernului Malesherbes, acesta din urmă fiind bine cunoscut pentru opiniile sale în favoarea unei căsătorii civile pentru protestanți.
Punând capăt ostracizării OR negarea drepturilor pentru protestanți
Un edict a fost semnat de Ludovic al XVI-lea în noiembrie 1787. Acesta se baza pe mai multe documente/declarații/tracte/pamflete (de fapt se traduce prin „memo”, dar una dintre sugestiile mele ar fi mai bună aici, dintre care unul a fost scris de Malesherbes însuși, și se referea doar la statutul civil al celor care „nu îmbrățișează credința catolică” : o nuntă nereligioasă era permisă cu o simplă notificare în fața unui judecător al regelui sau a preotului parohiei locale, care servea drept ofițer de stare civilă. Nașterile și decesele erau înregistrate în același mod.
Majoritatea protestanților au răspuns favorabil edictului și mulți dintre ei au mers în fața unui judecător pentru a-și legaliza uniunile „Bisericilor din deșert” sau pentru a înregistra nașterea copiilor. – franceza spune de fapt: „Nașterile și decesele au fost înregistrate în același mod”
Limitările Edictului
Parlamentul a înregistrat Edictul la 29 ianuarie 1788, dar a precizat că catolicismul a rămas religia oficială a țării.
Cu toate acestea, necatolicilor li s-au refuzat în continuare posturi în serviciul public și în profesia de profesor. Protestanților li s-a permis în cele din urmă să ocupe locuri de muncă civile și militare prin documentul constituțional din 24 decembrie 1789.
Le-a fost acordată libertatea de conștiință în timpul Revoluției, prin Declarația Drepturilor Omului, și libertatea religioasă prin documentul constituțional din 3 septembrie 1791.