Se întâmplă lucruri. Lucrurile nu merg întotdeauna așa cum vrem noi. Oare majoritatea necazurilor noastre sunt rezultatul unor circumstanțe externe copleșitoare, dincolo de controlul nostru? Sau problemele sunt create de noi înșine?
Un punct de vedere popular în unele comunități spirituale și New Age este acela că suntem responsabili pentru tot ceea ce ni se întâmplă. Când ceva merge prost, ni se spune să ne întrebăm: „Cum am creat eu asta?”
Dar suntem cu adevărat atât de puternici?
Când soarele va exploda într-o supernovă peste 5 miliarde de ani, prăjind toată viața de pe Pământ, nimeni nu va fi prin preajmă pentru a pretinde că noi am creat asta. Și îmi pare rău să vă reamintesc, dar înainte de acea zi fatidică, vom pieri…de ceva. Pare destul de dur să privim cu fervoare spre noi înșine pentru fiecare lucru urât care ni se întâmplă.
Sigur, există situații în care este greu de susținut că nu am avut niciun rol în ceea ce ni se întâmplă. Legea karmei – acțiune și reacție – este adesea operantă. Dacă obiceiurile noastre legate de stilul de viață au fost mai puțin bune, cum ar fi fumatul, lipsa exercițiilor fizice sau o alimentație precară, atunci am putea regreta unele dintre alegerile noastre atunci când ne îmbolnăvim.
Dar chiar și acest punct de vedere ar putea fi excesiv de dur. Dacă descoperim istoria secretă care duce la comportamente distructive, am putea adopta o atitudine mai plină de compasiune. Un atașament timpuriu deficitar sau o traumă pot duce la o dereglare a sistemului nostru nervos, ceea ce ar putea duce la obiceiuri de dependență care ne distrag atenția de la suferința insuportabilă, chiar dacă astfel de alegeri duc la o suferință și mai mare.
În loc să ne întrebăm: „Cum am creat asta?”, o întrebare mai utilă este: „Cum pot să mă raportez la ceea ce mi se întâmplă în modul cel mai abil și plin de compasiune?” și „Cum pot vindeca vechile răni care mă țin blocat și nefericit?”. Ce trebuie să se întâmple pentru a face un mic pas înainte în viața mea?”
Sunt lucruri care se întâmplă. Existăm într-un univers fragil și interconectat. Viața nu se află ferm sub controlul nostru. În centrul tuturor marilor tradiții spirituale se află recunoașterea umilă a faptului că în univers există forțe care sunt mai puternice decât noi înșine.
Întâlnirea cu ceea ce ni se întâmplă
Filosofii și psihoterapeuții au subliniat faptul că, deși avem puțin control asupra a ceea ce ni se întâmplă, avem puterea de a răspunde la ceea ce ni se întâmplă. Sâmburele de înțelepciune din credința New Age conform căreia noi ne creăm realitatea este că nu suntem condamnați să fim o victimă perpetuă a circumstanțelor vieții. Nu ne servește să dăm vina pe alții pentru nefericirea noastră. Putem face față la ceea ce ni se întâmplă cu un simț crescând de grație, înțelepciune și răbdare. Putem să facem loc sentimentelor noastre, să ascultăm orice înțelepciune pe care acestea o pot avea pentru noi și să mergem mai departe în viața noastră. Abordări precum Focusing ne pot ajuta să găsim o cale spre a fi cu sentimentele noastre și a auzi ceea ce ar putea încerca ele să ne spună.
Devenim mai puternici pe măsură ce ne întâmpinăm și ne angajăm cu sentimentele noastre, în loc să le evităm – sau să ne pierdem în capul nostru încercând să ne dăm seama cum am creat totul. Putem căuta sprijin atunci când avem nevoie de el, astfel încât să dobândim o anumită perspectivă și să nu ne mai simțim atât de singuri. Ne putem cultiva resursele interioare pentru a face față adversității, ceea ce ne ajută să ne dezvoltăm reziliența – esența forței interioare.
Atitudinea noastră față de viață afectează modul în care o experimentăm. Dacă ne așteptăm ca lucrurile rele să se întâmple, probabil că se vor întâmpla. De exemplu, dacă ne pregătim pentru respingere sau critică, este posibil să devenim excesiv de precauți și să ne apărăm într-un mod care ne ține la distanță. Dacă avem o atitudine suspicioasă care testează loialitatea oamenilor, am putea să le punem la încercare răbdarea și să-i îndepărtăm. Din păcate, noi creăm realitatea de care ne temem din cauza rănilor nerezolvate din trecut în jurul încrederii și a unei temeri persistente de respingere.
Sunt problemele noastre auto-create? Depinde prin ce lentilă privim. Ca și copii dependenți, nu am avut prea multă putere asupra a ceea ce ni s-a întâmplat. Ca adulți, putem ajunge să înțelegem cum am dezvoltat tipare care nu ne mai servesc – și care ar putea să ne creeze nefericire. Pentru unii oameni, un pas înainte ar putea fi să recunoască faptul că există posibilități pozitive pentru noi; nu trebuie să rămânem victime ale trecutului nostru. Ne putem vindeca vechile răni și putem participa la crearea unei vieți mai bune pentru noi înșine.
Dar vindecarea și creșterea nu sunt pur și simplu o chestiune de schimbare a convingerilor noastre cu unele mai pozitive, deși acesta ar putea fi un bun început. Mai fundamental, trebuie să ne angajăm cu sentimentele noastre într-un mod pozitiv, direcționând o atenție plină de iubire către experiența noastră așa cum este.
Când suntem răniți, ultimul lucru de care avem nevoie este ca cineva să ne întrebe cum am creat asta, ceea ce ne poate face de rușine pentru că am făcut alegeri atât de proaste. Ceea ce avem nevoie este un sprijin emoțional sub forma unei oglindiri pozitive a sentimentelor noastre, ceea ce s-ar putea să ne fi lipsit când eram copii. Avem nevoie de compasiune, nu de o recitare a sistemului de credințe al cuiva. Bunătatea și acceptarea ne ajută să devenim mai buni, mai acceptați și mai iubitori față de noi înșine, ceea ce ne ajută să ne simțim mai întregi.
.