1948 Act
Bazat pe titlul 28, U.S.C., 1940 ed., §§ 342, 376, 377 (3 mart. 1911, cap. 231, §§ 234, 261, 262, 36 Stat. 1156, 1162).
Secțiunea consolidează secțiunile 342, 376 și 377 din titlul 28, U.S.C., 1940 ed.., cu modificările necesare în frazeologie.
Secțiunea 342 prevedea:
„Curtea Supremă va avea competența de a emite mandate de interdicție către instanțele districtuale, atunci când procedează ca instanțe de amiralitate și jurisdicție maritimă; și mandate de mandamus, în cazurile justificate de principiile și uzanțele legii, către orice instanțe numite sub autoritatea Statelor Unite sau către persoane care dețin funcții sub autoritatea Statelor Unite, atunci când un stat, sau un ambasador, sau un alt ministru public, sau un consul, sau viceconsul este parte.”
Această secțiune 376 prevedea:
„Writs of ne exeat pot fi acordate de către orice judecător al Curții Supreme, în cazurile în care ar putea fi acordate de Curtea Supremă; și de către orice judecător districtual, în cazurile în care ar putea fi acordate de către tribunalul districtual al cărui judecător este. Dar nu se va acorda niciun writ of ne exeat, cu excepția cazului în care se inițiază un proces în echitate și se face dovada satisfăcătoare în fața instanței sau a judecătorului care îl acordă că pârâtul intenționează să părăsească rapid Statele Unite.”
Această secțiune 377 prevedea:
„Curtea Supremă și instanțele districtuale vor avea competența de a emite writs of scire facias. Curtea Supremă, curțile de apel de circuit și curțile districtuale vor avea competența de a emite toate actele care nu sunt prevăzute în mod specific de lege, care pot fi necesare pentru exercitarea jurisdicțiilor lor respective și care sunt în acord cu uzanțele și principiile de drept.”
Prevederile speciale ale secțiunii 342 din titlul 28, U.S.C., 1940 ed., cu referire la writs of prohibition și mandamus, la instanțele de amiralitate și la alte instanțe și ofițeri ai Statelor Unite au fost omise ca fiind inutile, având în vedere secțiunea revizuită.
Secțiunea revizuită extinde competența de a emite writs in aid of jurisdiction, la toate instanțele înființate prin lege a Congresului, făcând astfel explicit dreptul de a exercita competențele implicate de crearea unor astfel de instanțe.
Prevederile secțiunii 376 din titlul 28, U.S.C., ed. 1940, cu privire la puterile unui judecător sau ale unui judecător în emiterea de writs of ne exeat au fost schimbate și au devenit baza subsecțiunii (b) a secțiunii revizuite, dar condițiile și limitările privind writ of ne exeat au fost omise ca fiind doar o confirmare a unor principii de drept bine stabilite.
Dispoziția din secțiunea 377 a titlului 28, U.S.C., ed. 1940, care autorizează emiterea de writs of scire facias, a fost omisă având în vedere regula 81(b) din Regulile Federale de Procedură Civilă (Federal Rules of Civil Procedure) care desființează un astfel de writ. Secțiunea revizuită exprimă interpretarea dată recent acestei secțiuni de către Curtea Supremă în cauzele U.S. Alkali Export Assn. v. U.S., 65 S.Ct. 1120, 325 U.S. 196, 89 L.Ed. 1554, și De Beers Consol. Mines v. U.S., 65 S.Ct. 1130, 325 U.S. 212, 89 L.Ed. 1566.
.