Având o sensibilitate crescută la amenințări ambigue, incerte – sau o teamă hipervigilantă față de necunoscut – se află la baza majorității psihopatologiilor bazate pe frică, potrivit unui nou studiu al Universității Illinois din Chicago (UIC). Constatările din noiembrie 2016 au fost publicate săptămâna aceasta în Journal of Abnormal Psychology.
Cercetătorii au descoperit că o gamă largă de tulburări de anxietate – inclusiv tulburarea de panică, tulburarea de anxietate socială și fobiile specifice – au în comun un răspuns comun la sentimentele generalizate de aprehensiune și reactivitatea sporită declanșată de imprevizibilitatea amenințărilor ambigue. În declarația de impact pentru acest studiu, cercetătorii au spus:
„Acest studiu sugerează că indivizii cu tulburări de internalizare actuale, bazate pe frică, manifestă o anxietate anticipativă exagerată ca răspuns la o amenințare incertă sau ambiguă.
„Constatările sugerează, de asemenea, că acest lucru nu este valabil și în cazul indivizilor cu tulburări de anxietate/mizerie, deoarece s-a constatat că aceștia prezintă răspunsuri relativ normale la amenințări incerte. Răspunsul la amenințarea incertă poate fi un factor neurobiologic cheie care distinge tulburările bazate pe frică de tulburările de distress/mizerie.”
De exemplu, atunci când cineva este hipersensibil la riscul de a se confrunta cu o amenințare incertă, el sau ea poate petrece întreaga zi într-o stare de catastrofizare a anxietății care plutește liber cu privire la ceva rău care i s-ar putea întâmpla pe baza unei entități necunoscute.
Aceste constatări sunt deosebit de pregnante într-un moment în care există atât de multă retorică bazată pe frică care alimentează o stare colectivă de incertitudine și frică de necunoscut. Vestea bună este că rezultatul acestei cercetări ar putea duce la tratamente mai eficiente care să vizeze rădăcina comună a psihopatologiei bazate pe frică.
Într-o declarație pentru University of Illinois Chicago, Stephanie Gorka, profesor asistent de cercetare în psihiatrie și psiholog clinician în cadrul UIC College of Medicine și autor corespondent al acestui studiu privind rădăcinile comune ale psihopatologiei bazate pe frică, a declarat:
„Este ceea ce numim anxietate anticipativă. Ar putea fi ceva de genul că nu știi exact când te va suna medicul cu rezultatele testelor … S-ar putea, într-o zi, să deschidem clinici care să se concentreze pe tratarea neurobiologiei comune care stă la baza simptomelor pacientului, în locul diagnosticelor individuale. Un tratament, sau un set de tratamente, axat pe sensibilitatea la o amenințare incertă ar putea duce la o modalitate mai eficientă și cu impact mai mare de a trata o varietate de tulburări și simptome de anxietate.”
Turburările de panică sunt un exemplu perfect de anxietate anticipativă. Atunci când cineva este în mod constant anxios din cauza imprevizibilității momentului și locului în care ar putea avea un atac de panică; teama de frică în sine devine cea mai mare problemă. Teama de a avea un atac de panică în public poate determina pe cineva să devină agorafob și să nu se îndepărteze niciodată de ”spațiile sigure”. Acest lucru poate crea o spirală descendentă de izolare socială, depresie și paralizie pentru a efectua activitățile instrumentale ale vieții zilnice (IADL).
Bazele
- Ce este frica?
- Găsiți un terapeut pentru a combate frica și anxietatea
Anecdotally, o prietenă de-a mea a rupt cercul vicios al fricii de atacuri de panică care o împiedica să își desfășoare activitățile zilnice, având întotdeauna un Xanax la îndemână. Anii treceau în cele din urmă fără un atac de panică (sau fără să fie nevoită să ia vreodată o benzodiazepină) pur și simplu pentru că știa că… dacă un stimul neașteptat declanșa un atac de panică, putea pur și simplu să scoată din buzunar un tranchilizant și să taie anxietatea din fașă înainte ca aceasta să scape de sub control. Acest lucru i-a oferit liniște sufletească și un sentiment de control, ceea ce a redus puterea amenințării ambigue de a avea un atac de panică de a interfera cu viața ei de zi cu zi.
Pe de altă parte, amenințările previzibile de aici și acum produc de obicei un răspuns foarte tangibil și instinctiv de luptă sau de fugă care are un declanșator clar – cum ar fi un câine care latră și vă urmărește pe stradă – care se atenuează odată ce amenințarea antagonistă a dispărut sau există o rezolvare a potențialului conflict.
Din păcate, teama de necunoscut și de incertitudinea amenințărilor ambigue este adesea proiectată asupra unor grupuri exterioare necunoscute care pot împărtăși convingeri diferite de cele ale „ingrupului” tău. Am abordat acest subiect în două articole anterioare de pe blogul Psychology Today: „Creierul tău poate învăța să empatizeze cu grupurile exterioare” și „De ce unele cartiere devin extrem de omogenizate.”)
Citiri esențiale despre frică
Imprevizibilitatea și amenințările ambigue pot evoca răspunsuri viscerale bazate pe frică
Pentru studiul recent privind psihopatologia bazată pe frică, Gorka și colegii săi au măsurat răspunsurile participanților la studiu la clipitul ochilor la un șoc electric ușor previzibil și imprevizibil la încheietura mâinii.
Participanții la studiu au avut vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. Patruzeci și unu de subiecți de control nu aveau diagnostice actuale sau anterioare de psihopatologie. Dintre ceilalți participanți: 25 sufereau de tulburare depresivă majoră; 29 cu tulburare de anxietate generalizată; 41 cu tulburare de anxietate socială; și 24 cu o altă fobie specifică.
Cercetătorii au măsurat intensitatea clipelor oculare folosind un electrod special sub ochii fiecărui participant. Oamenii de știință au comparat puterea clipitului ca răspuns la tonurile emise în timpul șocului previzibil cu clipitul ochilor care a avut loc în timpul șocului imprevizibil.
Gorka et al. au descoperit că participanții cu tulburare de anxietate socială sau cu o fobie specifică au clipit mult mai puternic în timpul șocurilor imprevizibile. Participanții fără un diagnostic de sănătate mintală, tulburare depresivă majoră sau tulburare de anxietate generalizată au clipit mai puțin intens în timpul șocurilor imprevizibile.
Interesant, răspunsurile la clipitul ochilor sunt înrădăcinate în cerebel (latină pentru „creierul mic”), care este responsabil pentru controlul motor fin și este sediul memoriei musculare. Studii recente au descoperit, de asemenea, legături puternice între cerebel, tulburările din spectrul autist (TSA), tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), reglarea emoțiilor și capacitatea creativă.
Pentru a determina clipitul ochilor în timpul sarcinii de șoc, participanții au auzit tonuri scurte, acustice, prin intermediul căștilor. După cum a explicat Gorka: „Indiferent cine ești sau care este starea ta de sănătate mintală, vei clipi ca răspuns la ton. Este un reflex natural, așa că toată lumea o face, fără excepție.”
Pe baza acestor constatări, Dr. K. Luan Phan, profesor de psihiatrie și director UIC al programului de cercetare a tulburărilor de dispoziție și anxietate și autor principal al studiului a concluzionat:
„Clasificăm atât de multe tulburări de dispoziție și anxietate diferite și fiecare are propriul set de linii directoare pentru tratament, dar dacă ne petrecem timpul tratând caracteristicile lor comune, am putea face progrese mai bune.
„Faptul că știm că sensibilitatea la amenințarea incertă stă la baza tuturor tulburărilor de anxietate bazate pe frică sugerează, de asemenea, că medicamentele care ajută să vizeze în mod specific această sensibilitate ar putea fi folosite sau dezvoltate pentru a trata aceste tulburări.”
Ce rol joacă cerebelul în înghețarea provocată de frică?
De fiecare dată când mă simt înclinat să mă ghemuiesc în poziție fetală și să mă ascund sub pătură pentru a evita amenințările ambigue, mă forțez să îmi pun șireturile la adidași și să înfrunt lumea prin intermediul unei activități fizice robuste. Pentru mine, alegerea de a profita de zi și de a-mi „lua zborul” prin exerciții aerobice sparge puterea paralizantă a anxietății anticipative, făcându-mă să mă simt ca și cum aș fi conducătorul destinului meu.
De-a lungul vieții mele, fizicalitatea zilnică mi-a fortificat curajul de a „învinge cu capul înainte balaurul” propriilor mele psihopatologii bazate pe frică. Dacă sunteți predispuși la anxietate bazată pe frică, poate că exercițiul fizic poate fi ceva din sfera de control care servește ca un elixir pentru a vă minimiza și frica de necunoscut?
Cum rupe activitatea fizică regulată ciclul de paralizie provocată de frică? În 2014, neurologii de la Universitatea din Bristol au descoperit o cale cerebrală unică despre care ei cred că stă la baza răspunsului universal al animalelor și al oamenilor de a îngheța pe loc atunci când ne este frică. Studiul lor revoluționar a scos la iveală un lanț de conexiuni neuronale care pornesc din cerebel.
Mai precis, cercetătorii au descoperit că substraturile neuronale care stau la baza înghețării provocate de frică provin dintr-o legătură periaqueductal grey-cerebelară. (Cerebelar este cuvântul soră cu cerebral și înseamnă „referitor la sau situat în cerebel”).
În timpul experimentelor lor, cercetătorii de la Bristol au descoperit că un stimul real – sau imaginat – de amenințare, a activat rețelele neuronale periaqueductale gri-cerebeloase care au determinat corpul să înghețe automat pe loc. Aceștia consideră că o mai bună înțelegere a modului în care funcționează aceste căi neuronale centrale înrădăcinate în cerebel ne-ar putea aduce mai aproape de dezvoltarea unor tratamente eficiente pentru tulburările emoționale, cum ar fi atacurile de panică, fobiile și anxietatea generală.
Anecdotal, știu din experiența de viață și din antrenarea altora că activitatea fizică regulată – inclusiv o combinație de exerciții fizice aerobice de diferite intensități, antrenamente de forță și meditație mindfulness/meditație/yoga – toate angajează cerebelul în moduri dinamice.
Bazându-mă pe înțelegerea mea a conectivității structurale și funcționale cerebral-cerebeloase, am o bănuială că exercițiul fizic poate fi un instrument valoros fără medicamente pentru combaterea psihopatologiei bazate pe frică. Aceasta este doar o presupunere educată. Acestea fiind spuse, o activitate fizică regulată vă va fortifica, fără îndoială, rezistența, îndrăzneala și Sisu pentru a face față cu îndrăzneală temerilor reale și imaginare ale „omului negru” care se manifestă sub diverse forme ambigue și amenințări incerte.
Rămâneți cu noi informații despre acest subiect interesant și dovezi empirice care oferă noi modalități bazate pe știință pentru a rupe ciclul paraliziei provocate de frică și al anxietății care plutește liber în fața necunoscutului.
.