Pescărușii care fură jetoane sunt amenințați în Noua Zeelandă, unele colonii înregistrând un „declin incredibil”, iar altele au dispărut cu totul în ultimele decenii.
Noua Zeelandă găzduiește trei specii de pescăruși, dar pescărușul nativ cu cioc roșu – interlopul cu ochi de mărgăritar care își face apariția la fiecare picnic pe plajă din țară – este cel mai comun.
În ciuda faptului că par a fi în abundență datorită bufoneriilor lor zgomotoase și a atracției pentru mediile urbane și locuite, experții spun că păsările sunt grav amenințate, cu doar 27.800 de perechi de reproducere rămase la nivel național, iar principalele colonii de reproducere din largul mării au suferit scăderi ale populației de 80% până la 100% de la mijlocul anilor 1960.
În comparație, kiwi – pentru a cărui supraviețuire sunt direcționate fonduri de milioane de dolari pentru conservare – este mult mai sănătos, cu 68.000 de animale rămase. Dar în lumea conservării, drăgălășenia contează.
Graeme Taylor, cercetător în domeniul păsărilor marine la departamentul de conservare, a declarat: „Pescărușii cu cioc roșu au o presă proastă pentru că sunt prea prietenoși și prea agresivi, nu se îndrăgostesc de oameni. Oamenii văd aceste grupuri mari de păsări care se învârt în jurul lor pentru hrană și cred că „sunt în regulă” – este foarte greu să spargi această percepție. Dar, în realitate, ei au avut un declin destul de substanțial și declinul lor este în curs de desfășurare.”
Amenințările la adresa pescărușilor sunt de trei feluri. Prăbușirea stocurilor de pește din cauza schimbării condițiilor marine și a pescuitului intensiv a însemnat mai puțină hrană pentru puiet. Terenurile de coastă convertite pentru creșterea animalelor și agricultură au amenințat zonele lor naturale de reproducere, iar dăunătorii introduși, cum ar fi șobolanii și șobolanii care le mănâncă puii, au decimat și mai mult o populație deja vulnerabilă.
Înfometați din cauza lipsei dietei lor marine naturale, pescărușii s-au adaptat și s-au transformat în excelenți gunoieri, dar chiar și acest lucru vine cu probleme. Îmbunătățirea depozitării și a instalațiilor de gestionare a deșeurilor înseamnă că pescărușii găsesc mai puține gunoaie de consumat decât oricând, spune Taylor, iar puii care cresc hrăniți de oameni în plină vară mor adesea când se apropie iarna, deoarece nu învață niciodată abilitățile de a căuta hrană în ocean.
La Centrul Royal Albatros din Taiaroa Head există o veste bună. Lucrările extinse de control al prădătorilor pentru a proteja albatrosul regal nordic au fost benefice și pentru populația locală de pescăruși, iar acum există aproape 2.000 de perechi cuibăritoare la colonie – singura colonie din țară care prosperă – deși lent.
„Aceștia nu sunt un dăunător, sunt o parte esențială a mediului marin aici, la marginea Pacificului”, spune Hoani Langsbury, managerul coloniei de albatroși regali.
„Furtul chipsurilor de la oameni este un comportament învățat. Suntem în discuții cu școlile în acest moment pentru a încerca să îmbunătățim relațiile dintre tineri și populația de pescăruși. Acesta este mediul lor natural – noi suntem cei care trebuie să ne adaptăm la ei.”
Taylor spune că obiectivul Noii Zeelande de a nu mai avea prădători până în 2050 este o veste bună pentru pescăruși și ar trebui să fie benefic în special pentru populația din sudul insulei.
Dar el crede că declinul constant și continuu va continua pentru populațiile vulnerabile din nordul insulei – cu excepția cazului în care oamenii vor începe să se îngrijească de această pasăre în același mod în care o fac cu iconicului kiwi.
„Pescărușul este inerent caracterului plajelor noastre. Ar părea un fel de loc liniștit și pustiu dacă ar dispărea.”
{{{topLeft}}
{{bottomLeft}}
{{topRight}}
{{bottomRight}}
.
{{/goalExceededMarkerPercentage}}
{{/ticker}}
{{heading}}
{{#paragraphs}}
{{.}}}
{{{/paragrafe}}{{{highlightedText}}
- Noua Zeelandă
- Păsări
- Asia Pacific
- viața sălbatică
- Știri
- Share on Facebook
- Share on Twitter
- Share via Email
- Share on LinkedIn
- Share on Pinterest
- Share on WhatsApp
- Share on Messenger
.