În anul 14 d.Hr., acum două mii de ani, în această vară, împăratul Augustus, după ce a dominat Roma timp de peste patruzeci de ani, și-a dat ultima suflare. Noul împărat a fost fiul său vitreg, Tiberius. În timp ce reușita lui Augustus de a pune capăt războiului civil și de a transforma în mod discret o republică într-o domnie a unui singur om provoacă o admirație reticentă chiar și din partea celor care nu sunt adepți ai autocrației, Tiberius are foarte puțini fani. Biografia lui Suetoniu, a treia din cele douăsprezece Vieți ale cezarilor, oferă câteva informații interesante despre motivul pentru care se poate întâmpla acest lucru.
Provenit din una dintre cele mai nobile familii ale Romei, Tiberius avea în jur de 50 de ani când a ajuns la putere, a condus o serie de campanii militare de mare succes, chiar dacă nu prea spectaculoase, securizând Panonia (aproximativ Ungaria modernă) în est și făcând multe pentru a stabiliza zona problematică din jurul Rinului în nord. Iubea literatura, filosofia și arta. Era exact genul de om care dominase eșaloanele superioare ale senatului în timpul republicii – un tip foarte tradițional de lider roman, s-ar putea părea.
Dar printre comentatorii antici doar Velleius Paterculus, care a scris în timpul domniei sale, are multe lucruri bune de spus. Suetonius, în biografia sa, și Tacitus, în Analele sale, oferă o litanie de critici acuzatoare. Tiberiu, el însuși un mare respectuos al tradiției, un adept al procedurilor corecte, pare să-și fi găsit poziția – de autocrat nu pe deplin recunoscut, de la care se aștepta să își exercite dominația personală prin ceea ce se pretindea a fi vechiul cadru republican – profund incomodă. Spre deosebire de Augustus, nu a avut nici un fel de dorință de a dezvolta o relație caldă cu oamenii de rând ai Romei. (Suetoniu arată clar lipsa sa totală de interes față de jocuri – un indicator revelator). Nu a cheltuit niciun ban pentru lucrări publice. A oscilat între a insista ca Senatul să se comporte independent și a lăsat să cadă indicii criptice cu privire la modul în care dorea ca acesta să voteze. Cu toate acestea, principala sa crimă, în ochii unor critici antici, a fost părăsirea Romei.
În anul 26 d.Hr., după doisprezece ani de domnie, Tiberius s-a retras pe insula Capri, pentru a nu se mai întoarce niciodată în oraș. A fost acest lucru menit să pară o întoarcere la guvernarea senatorială? În următorii unsprezece ani, controlul imperial a fost exercitat de la distanță, în cea mai mare parte prin intermediul lui Sejanus, prefect al gărzii pretoriene. Printre numeroșii romani proeminenți condamnați pentru trădare în acei ani se numărau membri ai propriei familii a lui Tiberius, inclusiv văduva și cei doi fii mai mari ai nepotului său Germanicus. În cele din urmă, Sejanus a sfârșit și el ca un cadavru în Tibru, luându-i cu el, odată cu căderea sa, pe mulți dintre cei care sperau să profite de pe urma asocierii cu aghiotantul împăratului. Această baie de sânge reflectă cruzimea înnăscută a lui Tiberius, precum și nesiguranța sa – dar Suetonius scoate în evidență și alte vicii.
Biografia sa începe cu un pic de istorie a familiei – un amestec de Claudieni anteriori, bărbați și femei, unii faimoși pentru virtutea lor, alții notorii pentru aroganța și depravarea lor. Suetonius trasează apoi viața timpurie a lui Tiberius, cariera sa militară distinsă, ascensiunea sa și măsurile în mare parte pozitive pe care le-a întreprins în primii ani de domnie. Dar capitolul 33 face o aluzie întunecată la asasinarea caracterului, care va urma: „A arătat doar treptat ce fel de împărat a fost”. Această mișcare prefigurează comentariile pe care Suetoniu le face în Viețile lui Caligula (cap.22: „Povestea de până acum a fost a lui Caligula împăratul, restul trebuie să fie a lui Caligula monstrul”) și a lui Nero (sfârșitul cap.19 pregătește cititorul pentru „faptele și crimele rușinoase de care mă voi ocupa de acum încolo”). Pentru Suetonius, caracterul, chiar dacă poate fi temporar mascat, nu este supus schimbării sau dezvoltării.
Suetonius notează că retragerea lui Tiberius a însemnat că guvernarea provincială a fost neglijată, dar poveștile despre depravarea împăratului primesc mult mai multă atenție. Odată ajuns la Capri, Tiberius „a cedat în cele din urmă la toate viciile pe care se străduise atât de mult timp să le ascundă”. Băutura sa era legendară, iar viața sa sexuală depășea cele mai rele închipuiri. Înconjurat de opere de artă cu conținut sexual explicit, Tiberius era dependent de orice fel de perversiune, cu băieți, fete – chiar și cu copii mici. Acuzațiile referitoare la sexul oral ar fi stârnit o aversiune deosebită din partea cititorilor romani. Apetitele lui Tiberius nu erau deloc umane; „oamenii vorbeau despre bârlogul bătrânei capre – făcând un joc de cuvinte cu numele insulei”. Ce făcea Tiberiu cu adevărat? Poveștile de acest gen făceau parte din moneda curentă a discursului politic roman. Suetonius dedică un spațiu similar transgresiunilor sexuale ale lui Caligula, Nero și Domitian – un astfel de comportament este de așteptat din partea unui tiran. Îndepărtarea reședinței împăratului în sine trebuie să fi alimentat cele mai indecente imaginații din Roma. Emblematică pentru poziția imposibilă a lui Tiberius este relația sa cu mama sa, Livia. Dacă nu ar fi fost soția lui Augustus timp de multe decenii, Tiberius nu ar fi reușit niciodată să ajungă la putere. Suetoniu subliniază în mod repetat rolul cheie al Liviei în promovarea fiului ei. Ea l-a convins pe Augustus să îl adopte, după moartea celor doi nepoți adulți ai săi. Ea a ajutat să se asigure că un candidat rival a fost eliminat. Chiar și după ce Tiberiu i-a succedat lui Augustus, Livia a rămas o forță de care trebuie să se țină cont: „a fost înfuriat de mama sa, Livia, pe motiv că aceasta pretindea o parte egală din puterea sa”. Cu toate acestea, poate că ar trebui să fim la fel de precauți cu privire la aceste povești ca și cu cele despre gusturile sexuale ale lui Tiberius. Ce modalitate mai bună pentru criticii lui Tiberius de a-l submina decât să afirme că acest militar experimentat, aflat la o vârstă mijlocie târzie, avea nevoie de sfaturi de la mama sa? Astfel de afirmații ar fi fost, probabil, deosebit de ofensatoare pentru cineva cu viziunea ultra-tradițională a lui Tiberius. Senatorii care au propus să-l onoreze cu titlul de „Fiul Liviei” știau cum să-l chinuie pe împărat. Într-adevăr, Suetonius relatează povești conform cărora principalul motiv pentru care Tiberius a părăsit Roma pentru Capri a fost acela de a scăpa de mama sa.
Credite imagine: (1) Siemiradzki Orgy on Capri de Henryk Siemiradzki, 1881. Domeniu public via Wikimedia Commons (2) Tiberius Claudius Nero Caesar (42 î.Hr. – 37 d.Hr.). Din: H.F. Helmolt (ed.): History of the World. New York, 1901. Galeria de portrete a Universității din Texas. Domeniu public via Wikimedia Commons.