Turbarea obsesiv-compulsivă (TOC) afectează aproximativ 1% din populația SUA, iar aproximativ 50% din cazuri sunt considerate severe.1 Persoanele cu TOC au fost raportate ca având un handicap funcțional semnificativ și o calitate mai proastă a vieții în comparație cu cele care nu suferă de această afecțiune.2,3 Tratamentele de primă linie – terapia cognitiv-comportamentală (TCC) care include prevenirea expunerii și a răspunsului și inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) – s-au dovedit a fi eficiente pentru o parte dintre pacienți. Cu toate acestea, constatările anterioare arată că remisiunea parțială apare la aproximativ 40% dintre pacienți, dintre care 60% suferă o recidivă în termen de 5 ani de la tratament. În plus, simptomele reziduale continuă adesea să afecteze pacienții care se ameliorează cu ajutorul tratamentului.4
„Există o serie de motive pentru ratele ridicate de non-răspuns și recidivă”, a declarat psihologul clinician Jonathan S. Abramowitz, PhD, profesor și președinte asociat al Departamentului de Psihologie și Neuroștiințe de la Universitatea Carolina de Nord din Chapel Hill. Printre posibilități se numără „eșecul de a se implica în tratament, prezența depresiei severe sau a simptomelor psihotice și o înțelegere foarte slabă a lipsei de sens a obsesiilor și ritualurilor”, a declarat el pentru Psychiatry Advisor. În plus, este posibil ca medicii să nu înțeleagă pe deplin cum să structureze tratamentele psihologice sau farmacologice pentru a permite obținerea unor rezultate optime.
Există o nevoie clară de opțiuni noi de tratament, iar dovezile emergente arată că sunt promițătoare pentru mai multe abordări. În domeniul farmacologic, un corp puternic de cercetări indică faptul că SSRI-urile combinate cu clomipramina pot îmbunătăți rezultatele pe termen scurt și pe termen lung și pot reduce riscul de recidivă.5 În plus, constatările consistente sugerează că sporirea SSRI-urilor cu doze mici de agenți antipsihotici blocanți ai dopaminei poate îmbunătăți rezultatele pentru pacienții cu TOC rezistent la tratament. Studiile au arătat eficacitatea mai multor antipsihotice de a doua generație, inclusiv olanzapina, quetiapina, risperidona și aripiprazolul, unele date arătând o eficacitate superioară pentru risperidonă în special.4 Un studiu din 2012 a concluzionat că „risperidona și aripiprazolul pot fi utilizate cu prudență, la o doză mică, ca agent de augmentare în cazul celor care nu răspund la SSRI și CBT, dar ar trebui monitorizate la 4 săptămâni pentru a determina eficacitatea. „6
Continue Reading
Dovede din ce în ce mai multe dovezi susțin, de asemenea, eficacitatea potențială a agenților glutamatului în tratarea TOC. „Cercetările au sugerat că glutamatul este un neurotransmițător important implicat în TOC”, a declarat James M. Claiborn, PhD, ABPP, psiholog în practică privată în Maine și membru al Consiliului consultativ științific și clinic al Fundației Internaționale Obsesiv-Compulsive. „Medicamentele care blochează glutamatul ar putea fi valoroase în creșterea medicamentelor SSRI sau poate ca monoterapie”, a declarat acesta pentru Psychiatry Advisor. În timp ce un studiu deschis din 2012 nu a găsit sprijin pentru utilizarea ketaminei în îmbunătățirea rezultatelor TOC, un studiu randomizat raportat în 2013 a constatat că 50% dintre participanți au răspuns la tratament cu o singură doză de medicament.7,8 Rezultatele mai multor studii sugerează că suplimentarea tratamentului cu SSRI cu lamotrigină, memantină sau n-acetil-cisteină poate fi eficientă pentru unii pacienți.9
Diverse abordări psihoterapeutice au demonstrat un potențial de tratament pentru TOC, inclusiv utilizarea d-cicloserinei (DCS) împreună cu TCC. DCS, „un agonist parțial al receptorului N-metil-D-aspartat (NMDA), îmbunătățește procesele de învățare și de memorie care stau la baza extincției fricii prin stimularea indirectă a situsurilor de recunoaștere a glicinei la receptorii NMDA din cortexul lateral și orbitofrontal, cortexul cingular anterior dorsal și insula”, au scris autorii unei recenzii publicate în mai 2016 în European Nueuropsychopharmacology.4 Se propune că DCS ar putea consolida și accelera învățarea prin extincție pe care pare să se bazeze terapia de expunere.