Foto: Matthew Bushey
Willy Porter continuă o odisee muzicală și personală care se întinde pe parcursul a peste două decenii, 11 albume și mai multe continente. Călătoria sa a fost definită de o dragoste iscoditoare pentru umanitate și pentru limbajul care descrie ceea ce noi toți considerăm a fi adevărat. Cântecele lui Porter împletesc o perspectivă universală despre întrebările, luptele și triumfurile existenței umane. Spectacolele sale live sunt pline de chitară, suflet, liniște și mușchi – uneori electrizante, dinamice și unice în felul în care vocea lui Porter se îmbină și fuzionează cu munca sa la chitară.
Muzician în mare parte autodidact, Porter a început să își încânte publicul cu stilul său de a cânta la chitară și de a spune povești ironice la sfârșitul anilor ’80, în timp ce locuia în Madison, Wisconsin. În 1990, a lansat primul său album independent de lungă durată, The Trees Have Soul, iar de atunci viața de turnee a curs constant. Porter a parcurs literalmente milioane de kilometri prin America, Canada, Marea Britanie și Europa, în turnee solo, precum și cu diferite încarnări ale Willy Porter Band și în sprijinul unor artiști precum Tori Amos, Paul Simon, Jethro Tull, Sting și Jeff Beck.
Albumul revoluționar al lui Porter, Dog Eared Dream, a fost lansat în 1994, iar piesa „Angry Words” a devenit rapid o piesă de bază la emergentul format de radio AAA. Acest lucru a dus la un contract cu o casă de discuri majoră cu BMG/Private Music în 1995. Din nefericire, Private a fost desființată de BMG chiar în momentul în care Porter se pregătea să-și lanseze continuarea. Având libertate contractuală în 1998, Porter a semnat rapid cu casa de discuri Six Degrees din San Francisco. Acolo a lansat trei albume, începând cu bijuteria de studio, Falling Forward (1999), produs de Neil Dorfsman (Dire Straits, Sting), câștigător a numeroase premii Grammy. A urmat albumul omonim Willy Porter (2001), care a avut ca invitați de seamă pe Ian Anderson de la Jethro Tull și Tony Levin. Discul său solo preferat de fani, High Wire Live (2003), a fost coprodus cu Ben Wisch (Marc Cohn, Shawn Colvin), câștigător al unui premiu Grammy.
În 2005 Porter a părăsit Six Degrees și și-a lansat propriul imprint, Weasel Records. Împreună cu claviaturistul/colaboratorul de lungă durată Dave Adler, Porter a produs albumul atmosferic Available Light în 2006. Munca sa cu chitarele Guild & Fender în următorii câțiva ani va duce la fabricarea chitarei acustice „Willy Porter Signature”. Porter și-a făcut apoi timp să o înregistreze și să o producă pe cântăreața și compozitoarea Natalia Zukerman, pe albumul de debut al artistei Weasel, Brand New Frame (2008). Porter și-a lansat următorul disc, How to Rob a Bank, în 2009, înregistrarea cu o puternică aromă americană, la care a contribuit și cvartetul Raining Jane din Los Angeles. Bank a fost urmat de un disc live înregistrat cu Carpe Diem String Quartet în (2010). Această colaborare a produs un EP superb care conține câteva dintre cele mai longevive melodii ale lui Porter („Breathe”, „Paper Airplane”, „Watercolor”), înălțate și reinterpretate pe fundalul unor aranjamente de coarde luxuriante.
În 2011, Porter a produs cel de-al doilea material discografic Weasel pentru Natalia Zukerman, antrenantul Gas Station Roses. Un parteneriat cu Carmen Nickerson, cântăreață și compozitoare din Milwaukee, a avut ca rezultat albumul Cheeseburgers and Gasoline (2013). Această producție spartană iluminează temele legate de prelungirea vieții și repararea relațiilor, totul în timp ce echilibrează visul de autoactualizare pe axa unui Tilt-a-Whirl de carnaval. Discul include, de asemenea, strălucitul aranjament de cover al lui Porter al piesei „Digging in the Dirt” a lui Peter Gabriel. Următoarea lansare a lui Porter, Human Kindness (2015), a încorporat toate abilitățile sale acustice, electrice și cu mai multe corzi în slujba unei selecții excelente de cântece care poartă influența soul, rock, blues/Americana, arătând creșterea lui Porter ca scriitor, muzician și producător.
După ce au efectuat numeroase turnee împreună timp de mai bine de doi ani, Porter și Nickerson au lansat un disc de lungă durată de co-scrieri originale: Bonfire to Ash (2016). Produs de producătorul câștigător al premiului Grammy Ben Wisch (Marc Cohn, Jonatha Brooke) și cu participarea basistului Zev Katz și a bateristului/producătorului Ben Wittman, Bonfire to Ash este un disc care trasează experiențele care fac legătura între intim și universal. Porter și Nickerson împrumută din chimia lor puternică de pe scenă pentru a reda același tip de conversație muzicală care se desfășoară în timpul spectacolului în cadrul unui studio. Acest stil dialogic se extinde pentru a lua în considerare conexiunile și valorile forjate în comunitățile pe care le numim acasă („Living Proof”) și în responsabilitatea pe care o avem față de planeta care se dăruiește pentru a ne găzdui („Plant A Garden”). Bonfire to Ash compilează instantanee sincere ale călătoriei umane, expunând idei precum speranța, regretul, dragostea, pierderea și conexiunea care rămân imuabile în raport cu timpul, istoria sau locul.
În afară de a-și face o viață în muzică, Porter găsește modalități de a avea un impact la nivel local și internațional. El este un susținător activ al Advocates of Ozaukee, un adăpost și un centru de tratament pentru victimele violenței domestice și ale abuzurilor din Mequon, Wisconsin. Concertele sale anuale de binefacere au strâns până în prezent peste 100.000 de dolari pentru această organizație. De asemenea, este ambasador al organizației Guitars for Vets, o organizație internațională cu sediul în Milwaukee, care se străduiește să îmbunătățească viața veteranilor, oferindu-le chitare și lecții de muzică.
Willy Porter locuiește în Milwaukee, Wisconsin, împreună cu soția sa și cei doi copii.