Hejaz

HEJAZ (Ar. Ḥijāz), o regiune situată la N.V. de actuala *Arabia Saudită, de la Golful ‘Aqabah în nord până la ‘Asir în sud, de-a lungul Mării Roșii. Fâșia îngustă de coastă (Tihāmah) este un teren uscat și arid, în timp ce lanțul muntos (2100-2400 m și vârfuri care depășesc 3000 m) este fertil datorită precipitațiilor abundente. Datorită faptului că este locul în care se află orașele sfinte ale *Islamului *Mecca și *Medinah, este semnificativ în peisajul istoric și politic arab și islamic. Numele Hijāz înseamnă sechestrare, împroprietărire, însemnând bara muntoasă dintre mare și hinterland. Oazele împrăștiate, care își extrag apa din izvoarele și fântânile din vecinătatea wadisurilor, permit o oarecare agricultură sedentară. Dintre aceste oaze, cele mai mari și mai importante sunt Medinah și *Khaybar. Potrivit unei legende de sorginte iudaică, dar păstrată în scrierile musulmane, primii evrei au ajuns în Hijāz atunci când Moise a trimis o armată pentru a-i alunga pe amaleciți din ținutul Yathrib (în timp: Medinah). Potrivit unei alte legende, a doua imigrație evreiască a avut loc în 587 î.e.n. odată cu distrugerea Primului Templu. Evreii s-au stabilit atunci în Wādī al-Qurā’, Taymā, Yathrib și Khaybar. Cu toate acestea, din dovezile epigrafice recent dezgropate, cea mai veche așezare evreiască din Ḥijāz datează din timpul domniei lui Nabonidus, fiul lui Nabucodonosor din Babilon (secolul al VI-lea î.e.n.). Nu se știe nimic despre vremurile ulterioare, dar inscripțiile aramaice și iudeo-arabe de la ‘Ullā (Dedan biblic) și Madā’in ṣālih (Ḥijrah) de la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea e.n. atestă existența unor așezări evreiești în Ḥijāz la acea vreme. Înțelepți evrei precum ‘Anan b. Ḥiyya din Ḥijrah sunt citați în Talmud (Yev. 116a). Aceste comunități respectau cu strictețe poruncile practice iudaice și erau chiar mult mai meticuloase în chestiunile legate de puritate și impuritate.

La începutul secolului al VII-lea e.n., existau trei triburi evreiești care trăiau în Yathrib: Banū *Qaynuqa’, *Banū Naḍīr și Banū *Qurayẓa. Toate cele trei triburi erau bogate și puternice și, de asemenea, erau mai civilizate decât arabii. În timp ce arabii erau toți fermieri, evreii erau antreprenorii industriei, afacerilor și comerțului din Arabia și controlau viața economică din Yathrib. Cele două triburi arabe – Aws și Khazraj – aveau datorii la evrei în mod perpetuu. În afară de Yathrib, centrele puternice ale evreilor din Ḥijāz erau Khaybar, Fadak și Wādī al-Qurā’ (Aylah, Maqnā, Tabūk). Terenurile din aceste văi erau cele mai fertile din toată Arabia, iar cultivatorii lor evrei erau cei mai buni agricultori din țară. Mai mult, arabii care se stabileau printre populoasele comunități evreiești din Medinah, Taymā și Khaybar adoptau adesea iudaismul.

Creșterea islamului a dus treptat la dispariția completă a evreilor din Ḥijāz. Deja în timpul lui *Muhammad, cele trei triburi evreiești din Yathrib au fost distruse, convertite cu forța la islam sau expulzate. Așezările evreiești din Khaybar și Wādī al-Qurā’, pe care Mahomed le-a recunoscut ca popor protejat, au existat ca centre agricole cel puțin până în secolul al XI-lea, după cum atestă scrisorile trimise de aceștia unui gaon din Irak cu privire la chestiuni religioase legate de agricultură. De atunci nu a mai existat nicio așezare evreiască în Ḥijāz. Tradiția islamică a inventat chiar un *ḥadīth atribuit lui Mahomed, care i-a spus soției sale înainte de moartea sa: „Nu vor exista două religii în Ḥijāz”. În zilele următoare, din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, această zicală va fi principalul argument religios pentru expulzarea evreilor din *Yemen, pe baza afirmației că, în această chestiune, Yemenul ar trebui să fie denumit ca și Ḥijāz.

bibliografie:

Baron, Social2, 3 (1957), 60-80; H.Z. Hirschberg, Yisrael be-Arav (1946), index; I. Ben-Zvi, The Exiled and the Redeemed (1958), index; eis2, 3 (1969), 362-4; Y. Tobi, în: Y. Tobi, în: Ben ‘Ever La-‘Arav, 2 (2001), 17-60; idem, „The Orthography of the Pre-Saadianic Judaeo-Arabic Compared with the Orthography of the Inscriptions of Pre-Islamic Arabia”, în: Ben ‘Ever La-‘Arav, 2 (2001), 17-60; idem: Proceedings of the Seminar for Arabian Studies, 34 (2004), 343-49; G.D. Newby în jqr, 61, 214-21; idem, A History of the Jews in Arabia (1988); M. Lecker, Jews and Arabs in Preand Early Islamic Arabia (1998).

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.