Mili Balakirev a crescut în josul râului Volga de la Moscova, în orașul provincial Nijni Novgorod. Dar Sankt-Petersburgul a fost cel care l-a chemat, iar ambițiile muzicale ale tânărului Balakirev l-au determinat să renunțe la studiile de matematică și să urmeze viața artistică în capitala culturală a Rusiei. Decizia sa a fost rapid validată, iar tânărul compozitor a devenit proeminent în comunitatea intelectuală înfloritoare a orașului, devenind în cele din urmă parte a unui grup cunoscut sub numele de „Cei cinci”. Împreună cu Alexander Borodin, César Cui, Modest Mussorgsky și Nikolai Rimsky-Korsakov, acești tineri muzicieni s-au aliat împotriva establishment-ului muzical burghez, susținând spiritul creativ netemperat al autodidactului și valoarea inerentă a bogatei culturi populare a Rusiei.
Datorită experienței sale, Balakirev și-a asumat rolul neoficial de mentor al grupului, dar a devenit oarecum autoritar. El respingea categoric orice opinie muzicală care era diferită de a sa, ceea ce a dus la faptul că toată muzica celor Cinci suna din ce în ce mai asemănător și mai mult ca a lui. Aceste nesiguranțe personale, amplificate de o personalitate predispusă la crize de depresie intensă, au dus la o cădere nervoasă în 1871, când Balakirev a abandonat toate aspectele vieții sale muzicale pentru a găsi alinare în Biserica Ortodoxă Rusă. De asemenea, a demisionat din funcția de director al Școlii Libere de Muzică din Sankt Petersburg și și-a găsit o poziție confortabilă ca funcționar de cale ferată departe de oraș. Până în acest moment a încetat complet să mai compună. S-a întors în cele din urmă cinci ani mai târziu pentru a-și relua îndatoririle de director și a început să scrie muzică într-un stil asemănător cu cel din tinerețe, dar lipsit în mod tragic de pasiune. S-a pensionat în 1895 și și-a dedicat restul anilor care i-au mai rămas compoziției.
.