Mesaj pentru Ziua Mondială a Misiunii 2020 | Francisc

MESAJUL SANCTITUDINII SALE PAPA FRANCISC
PENTRU ZIUA MONDIALĂ A MISIUNII 2020

Aici sunt eu, trimite-mă (Is 6,8)

Dragii mei frați și surori,

Doresc să-mi exprim recunoștința față de Dumnezeu pentru angajamentul cu care Biserica din întreaga lume a desfășurat Luna Extraordinară a Misiunii în luna octombrie a anului trecut. Sunt convins că aceasta a stimulat convertirea misionară în multe comunități pe calea indicată de temă: „Botezați și trimiși: Biserica lui Cristos în misiune în lume”.

În acest an marcat de suferința și provocările create de pandemia Covid-19, drumul misionar al întregii Biserici continuă în lumina cuvintelor care se găsesc în relatarea chemării profetului Isaia: „Iată-mă, trimite-mă” (6,8). Acesta este răspunsul mereu nou la întrebarea Domnului: „Pe cine să trimit?”. (ibid.). Această invitație venită din inima milostivă a lui Dumnezeu provoacă atât Biserica, cât și întreaga umanitate în criza mondială actuală. „Ca și ucenicii din Evanghelie, am fost luați prinși cu garda jos de o furtună neașteptată și turbulentă. Ne-am dat seama că ne aflăm în aceeași barcă, cu toții fragili și dezorientați, dar în același timp importanți și necesari, cu toții chemați să vâslim împreună, fiecare dintre noi având nevoie de mângâierea celuilalt. Pe această barcă… ne aflăm cu toții. La fel ca acei ucenici, care vorbeau neliniștiți cu un singur glas, spunând: „Noi pierim” (v. 38), și noi ne-am dat seama că nu putem continua să ne gândim la noi înșine, ci doar împreună putem face acest lucru” (Meditația din Piața Sfântul Petru, 27 martie 2020). Suntem într-adevăr înspăimântați, dezorientați și speriați. Durerea și moartea ne fac să experimentăm fragilitatea noastră umană, dar, în același timp, ne amintesc de dorința noastră profundă de viață și de eliberare de rău. În acest context, chemarea la misiune, invitația de a ieși din noi înșine pentru iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui se prezintă ca o oportunitate de împărtășire, slujire și rugăciune de mijlocire. Misiunea pe care Dumnezeu o încredințează fiecăruia dintre noi ne conduce de la teamă și introspecție la o reînnoită conștientizare a faptului că ne regăsim pe noi înșine tocmai atunci când ne dăruim celorlalți.

În jertfa crucii, unde misiunea lui Isus este pe deplin împlinită (cf. In 19,28-30), Dumnezeu ne arată că iubirea sa este pentru fiecare dintre noi (cf. In 19,26-27). El ne cere să fim personal dispuși să fim trimiși, pentru că el însuși este Iubire, iubire care este mereu „în misiune”, mereu întinsă pentru a da viață. Din iubirea sa pentru noi, Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul său Isus (cf. In 3,16). Isus este misionarul Tatălui: viața și slujirea sa dezvăluie ascultarea sa totală față de voința Tatălui (cf. In 4,34; 6,38; 8,12-30; Evr 10,5-10). Isus, răstignit și înviat pentru noi, ne atrage la rândul său în misiunea sa de iubire și, cu Spiritul său care însuflețește Biserica, ne face ucenici ai săi și ne trimite în misiune în lume și la popoarele sale.

„Misiunea, „Biserica în mișcare”, nu este un program, o întreprindere care trebuie realizată prin simpla forță de voință. Hristos este cel care face ca Biserica să iasă din ea însăși. În misiunea de evanghelizare, te pui în mișcare pentru că Duhul Sfânt te împinge și te poartă” (Senza di Lui non possiamo fare nulla: Essere missionari oggi nel mondo. Una conversazione con Gianni Valente, Libreria Editrice Vaticana: San Paolo, 2019, 16-17). Dumnezeu ne iubește întotdeauna primul și cu această iubire vine la noi și ne cheamă. Vocația noastră personală provine din faptul că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu în Biserică, familia sa, frați și surori în acea iubire pe care ne-a arătat-o Isus. Toți, însă, au o demnitate umană întemeiată pe invitația divină de a fi copii ai lui Dumnezeu și de a deveni, în sacramentul Botezului și în libertatea credinței, ceea ce au fost dintotdeauna în inima lui Dumnezeu.

Viața însăși, ca un dar primit în mod gratuit, este implicit o invitație la acest dar de sine: este o sămânță care, în cei botezați, va înflori ca răspuns de iubire în căsătorie sau în feciorie pentru împărăția lui Dumnezeu. Viața umană se naște din iubirea lui Dumnezeu, crește în iubire și tinde spre iubire. Nimeni nu este exclus din iubirea lui Dumnezeu, iar în jertfa sfântă a lui Isus, Fiul său, pe cruce, Dumnezeu a învins păcatul și moartea (cf. Rom 8,31-39). Pentru Dumnezeu, răul – chiar și păcatul – devine o provocare pentru a răspunde cu o iubire și mai mare (cf. Mt 5,38-48; Lc 22,33-34). În misterul pascal, mila divină vindecă umanitatea noastră rănită și se revarsă asupra întregului univers. Biserica, sacramentul universal al iubirii lui Dumnezeu pentru lume, continuă misiunea lui Isus în istorie și ne trimite pretutindeni pentru ca, prin mărturia noastră de credință și proclamarea Evangheliei, Dumnezeu să continue să își manifeste iubirea și, în acest fel, să atingă și să transforme inimile, mințile, trupurile, societățile și culturile în orice loc și timp.

Misiunea este un răspuns liber și conștient la chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi discernem această chemare doar atunci când avem o relație personală de iubire cu Isus prezent în Biserica sa. Să ne întrebăm: suntem pregătiți să primim prezența Duhului Sfânt în viața noastră, să ascultăm chemarea la misiune, fie în viața noastră de cupluri căsătorite, fie ca persoane consacrate sau ca persoane chemate la slujirea hirotonită, fie în toate evenimentele cotidiene ale vieții? Suntem dispuși să fim trimiși în orice moment și în orice loc pentru a mărturisi credința noastră în Dumnezeu Tatăl milostiv, pentru a proclama Evanghelia mântuirii în Isus Hristos, pentru a împărtăși viața divină a Duhului Sfânt prin construirea Bisericii? Suntem, asemenea Mariei, Mama lui Isus, gata să ne punem cu totul în slujba voinței lui Dumnezeu (cf. Lc 1,38)? Această deschidere interioară este esențială dacă vrem să-i spunem lui Dumnezeu: „Iată-mă, Doamne, trimite-mă” (cf. Is 6,8). Și aceasta, nu în mod abstract, ci în acest capitol al vieții Bisericii și al istoriei.

Înțelegerea a ceea ce ne spune Dumnezeu în acest moment de pandemie reprezintă, de asemenea, o provocare pentru misiunea Bisericii. Boala, suferința, frica și izolarea ne provoacă. Sărăcia celor care mor singuri, a celor abandonați, a celor care și-au pierdut locul de muncă și venitul, a celor fără adăpost și a celor cărora le lipsește hrana ne provoacă. Faptul că suntem forțați să observăm distanțarea socială și să stăm acasă ne invită să redescoperim că avem nevoie de relații sociale, precum și de relația noastră comunitară cu Dumnezeu. Departe de a spori neîncrederea și indiferența, această situație ar trebui să ne facă și mai atenți la modul nostru de relaționare cu ceilalți. Iar rugăciunea, în care Dumnezeu ne atinge și ne mișcă inimile, ar trebui să ne facă să fim din ce în ce mai deschiși la nevoia de demnitate și libertate a fraților și surorilor noastre, precum și la responsabilitatea noastră de a ne îngriji de întreaga creație. Imposibilitatea de a ne reuni ca Biserică pentru a celebra Euharistia ne-a determinat să împărtășim experiența numeroaselor comunități creștine care nu pot celebra Sfânta Liturghie în fiecare duminică. În toate acestea, întrebarea lui Dumnezeu: „Pe cine să trimit?” ni se adresează încă o dată și așteaptă un răspuns generos și convingător: „Iată-mă, trimite-mă pe mine!”. (Is 6,8). Dumnezeu continuă să caute pe cei pe care să-i trimită în lume și la popoare pentru a da mărturie despre iubirea sa, despre eliberarea sa de păcat și de moarte, despre eliberarea de rău (cf. Mt 9,35-38; Lc 10,1-12).

Sărbătoarea Zilei Mondiale a Misiunii este și un prilej pentru a reafirma cum rugăciunea, reflecția și ajutorul material al ofrandelor voastre sunt tot atâtea ocazii de a participa activ la misiunea lui Isus în Biserica sa. Caritatea exprimată în colectele care au loc în timpul celebrărilor liturgice din a treia duminică a lunii octombrie are ca scop susținerea operei misionare desfășurate în numele meu de către Operele Pontificale Misionare, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale și materiale ale popoarelor și Bisericilor din întreaga lume, pentru mântuirea tuturor.

Prea Sfânta Fecioară Maria, Steaua evanghelizării și Mângâietoarea celor suferinzi, ucenica misionară a Fiului său Isus, să continue să mijlocească pentru noi și să ne susțină.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 31 mai 2020, solemnitatea Rusaliilor

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.