Există diverse ramuri de yoga care urmează căi complementare spre iluminare. Printre acestea se numără Bhakti, Hatha, Jnana, Karma, Mantra, Raja și Tantra yoga. Forma cea mai familiară pentru occidentali este Hatha yoga, care caută să pregătească corpul pentru iluminare prin posturi corporale. Hatha yoga, asupra căreia se va concentra acest articol, este considerată de mulți dintre practicanții săi necreștini ca fiind o cale spirituală.
Hatha yoga nu este practicată doar prin asumarea unei posturi corporale folosite de practicanții Hatha yoga, contrar afirmațiilor unor critici catolici. Susan Brinkmann, o scriitoare din cadrul apostolatului catolic Women of Grace, scrie: „Chiar și în clasele în care creștinii schimbă numele posturilor cu concepte mai biblice nu neagă sursa puterii din cadrul posturilor” („Yoga”, Women of Grace Study Series, pp. 19-20).
Această afirmație nuanțează în superstiție, atribuind efecte magice unei acțiuni fizice bazate doar pe performanța sa externă (cf. CCC 2111). Dar să fim clari: posturile corporale ale yoga sunt în sine neutre. Mișcarea corpului într-o anumită poziție nu angajează neapărat persoana într-o anumită activitate spirituală.
Considerați postura clasică de rugăciune creștină de îngenunchere: Simpla coborâre a corpului în genunchi nu angajează persoana în adorarea lui Dumnezeu. În funcție de intenția și de acțiunile sale, cineva în genunchi ar putea să-și plivească grădina, sau să facă o cerere în căsătorie, sau să caute mărunțișul pierdut sub canapea. Postura trebuie să fie combinată cu intenția și cu alte acțiuni de rugăciune (de exemplu, încrucișarea mâinilor, rostirea de cuvinte) pentru ca îngenuncherea să devină un act de închinare.
Posturile corporale sau ritmurile de respirație pot avea diverse beneficii fiziologice sau psihologice, cu condiția ca acestea să fie făcute sub supravegherea unui medic sau a unui alt expert calificat. Disciplinele comune Hatha yoga au fost folosite de medici și terapeuți pentru tratarea diferitelor afecțiuni medicale, inclusiv boli de inimă, astm, dureri de spate și chiar tulburări de stres post-traumatic.
În documentul său din 1989, Unele aspecte ale meditației creștine, Congregația pentru Doctrina Credinței (condusă pe atunci de cardinalul Joseph Ratzinger, în prezent Papa Benedict al XVI-lea), a recunoscut acest lucru, notând: „Unele exerciții fizice produc în mod automat o senzație de liniște și relaxare, senzații plăcute, poate chiar fenomene de lumină și de căldură” (28).
Riscul constă în faptul că efectele fiziologice ale posturilor de yoga sunt confundate cu efecte spirituale: „A lua astfel de senzații drept mângâieri autentice ale Duhului Sfânt ar fi un mod total eronat de a concepe viața spirituală. A le da o semnificație simbolică tipică experienței mistice, atunci când starea morală a persoanei în cauză nu corespunde unei astfel de experiențe, ar reprezenta un fel de schizofrenie mentală care ar putea duce și la tulburări psihice și, uneori, la devieri morale” (Aspecte 28).
Cu alte cuvinte, senzațiile fizice plăcute nu trebuie confundate cu extazele mistice trăite de sfinți creștini precum Tereza de Avila sau Ioan al Crucii. A face o astfel de greșeală nu numai că este o prostie, dar ar putea fi periculos din punct de vedere spiritual și psihologic.
Probleme cu yoga
Utilizarea yoga ca o cale spirituală este extrem de problematică. Există trei domenii majore în care practica spirituală a yoga nu este în concordanță cu spiritualitatea catolică.
Monism
Monismul este o filozofie care susține că tot ceea ce există este unul. Mai degrabă decât comuniunea care există între Dumnezeu și creația sa, pe care creștinii o consideră adevărată, monistul crede că orice distincție între Dumnezeu și univers este iluzorie și că persoana iluminată va deveni „una” cu divinul, fără nici o distincție între persoane.
Documentul Aspects al CDF o spune în felul următor: „O considerare a acestor adevăruri împreună aduce minunata descoperire că toate aspirațiile pe care le exprimă rugăciunea altor religii sunt împlinite în realitatea creștinismului dincolo de orice măsură, fără ca eul personal sau natura unei creaturi să se dizolve sau să dispară în marea Absolutului” (15).
Să spunem că sunteți întins pe covorul de yoga și ascultați instrucțiunile profesorului. Cum puteți discerne când instrucțiunile se estompează în monism? Ca un exemplu a ceea ce trebuie să urmăriți, fiți atenți la mantrele folosite în mod obișnuit în practica yoga. În Yoga for Dummies, autorii Georg Feuerstein și Larry Payne oferă o mantră clasică de yoga: „So’ham” (pronunțat so-hum). Autorii explică faptul că această mantră „înseamnă „Eu sunt El”, adică „Eu sunt Sinele universal””, pe care vă recomandă să o repetați în ritmul respirației – so’ham la inspirație, ham la expirație (p. 317).
Traducerea dată lui so’ham este monismul clasic: identificarea cu divinul, până la punctul de a contopi sinele în divin și divinul în sine. Așadar, țineți minte că, dacă vi se cere să intonați ceva într-o limbă pe care nu o cunoașteți, s-ar putea să exprime un concept care contravine convingerilor dumneavoastră.
Gnosticism
Pot părea ciudat să spunem că o cale spirituală care încorporează în practica sa posturi și tehnici fizice este antimaterială. Dar yoga, ca și cale spirituală, subliniază necesitatea detașării de lumea materială, până la a afirma că lumea materială este iluzorie și că tot ceea ce contează este cea spirituală.
Deși yoga nu a apărut în cadrul tradiției creștine, această viziune a materialului ca „dușman” al spiritualului se aseamănă cu erezia creștină a gnosticismului, în care mântuirea (pentru practicantul de yoga, „iluminarea”) este căutată prin eliberarea de material.
Autorii cărții Yoga for Dummies explică astfel natura iluminării căutate prin yoga: Ei recomandă să se așeze într-un mediu cald și să mențină liniștea. Vi se cere să vă concentrați asupra senzațiilor corpului vostru și asupra a ceea ce vă separă de aerul din jurul vostru, cu speranța că veți descoperi că „nicio graniță netă nu există cu adevărat”. (Una există – se numește piele.)
În timp ce faceți acest lucru, scopul pe care vi se cere să îl căutați este „un sentiment al expansiunii atotcuprinzătoare a iluminării, care nu cunoaște granițe” (p. 12). Cu alte cuvinte, acești instructori de yoga ne învață că iluminarea înseamnă să ajungem la înțelegerea faptului că nu există distincții (adică „granițe”).
În timp ce creștinismul subliniază importanța detașării de tot ceea ce îl separă pe credincios de unirea cu Dumnezeu (cf. CDC 2556), scopul detașării este relațional. Ea ne aduce în comuniune cu Dumnezeul Treimic și cu sfinții în glorie. Unirea este făurită de iubire, care dăruiește și primește – nu înecată într-un divin impersonal, ci împărtășită în mod liber între Persoanele lui Dumnezeu și persoanele sfinților săi. „Vreau să-l văd pe Dumnezeu” exprimă adevărata dorință a omului. Setea de Dumnezeu este potolită de apa vieții veșnice” (CIC 2557).
Tehnica
Biserica învață că „rugăciunea creștină …. fuge de tehnicile impersonale sau de concentrarea asupra propriei persoane, care pot crea un fel de rutină, întemnițând persoana care se roagă într-un privatism spiritual incapabil de o deschidere liberă către Dumnezeul transcendent” (Aspecte, 3).
Yoga, pe de altă parte, este despre tehnică și autoconcentrare. Diferitele forme de yoga, inclusiv versiunea de exerciții ale Hatha, au ca scop iluminarea, obținută prin diverse metode de „liniștire” a minții și de concentrare asupra sinelui. Formele de yoga sunt ele însele tehnici de iluminare. Yoga for Dummies bifează o listă: „devotament . . . . disciplină fizică . . . înțelepciune . . . acțiune de auto-transcendere . . . sunet puternic . . . Yoga regală . . continuitatea … … dedicarea față de un maestru de yoga” (p. 12). Din nou, acestea sunt mijloacele; iluminarea este scopul.
Pentru creștin, rugăciunea este un dar nemeritat. Este implicat un efort, dar nicio tehnică specifică nu ne va asigura un rezultat productiv. „Rugăciunea este atât un dar al harului, cât și un răspuns hotărât din partea noastră. Ea presupune întotdeauna un efort. Marile figuri ale rugăciunii din Vechiul Legământ dinaintea lui Hristos, precum și Maica Domnului, sfinții și El însuși, cu toții ne învață acest lucru: rugăciunea este o luptă. Împotriva cui? Împotriva noastră înșine și împotriva vicleniei ispititorului care face tot ce poate pentru a-l îndepărta pe om de la rugăciune, de la unirea cu Dumnezeu” (CDC 2725).
Poate fi „botezată” yoga?
Se pune întrebarea dacă yoga poate fi „botezată” în tradiția creștină pentru a fi folosită ca rugăciune creștină.
Mulți creștini încearcă. Ministerele de yoga, cum ar fi Holy Yoga, caută să „practicăm cu mintea îndreptată spre tot ceea ce este adevărat, nobil, drept, curat, frumos, admirabil, excelent sau lăudabil (Fil. 4:8), nu cu mintea golită. Noi medităm la înțelepciunea Cuvântului lui Dumnezeu (Psalmul 119:9-16, 26-27), nu la înțelepciunea omului. Căutăm transcendența și gloria lui Dumnezeu, nu a noastră” (holyyoga.net).
Practicanții de Holy Yoga schimbă mantra clasică om (un simbol hindus pentru sinele superior) cu cea mai biblică shalom (în ebraică, „pace”). Deși depind de un anumit sincretism între tradiții spirituale extrem de diferite, susținătorii Holy Yoga afirmă: „Știm că yoga este o disciplină spirituală asemănătoare postului, meditației și rugăciunii, care nu poate fi deținută de o anumită religie. Deși yoga este anterioară hinduismului, aceștia au fost primii care au popularizat disciplina yoga, dându-i o structură scrisă. Limbajul dat inițial posturilor de yoga a fost în sanscrită. Sfânta yoga îi învață pe instructorii lor să predea în limba lor maternă.”
Afirmații ca acestea din partea creștinilor care caută să desprindă yoga de rădăcinile sale hinduse îi pun la zid pe experții în yoga hindusă. Subhas R. Tiwari, profesor la Universitatea Hindusă din America, care deține un masterat în filozofia yoga, afirmă: „Nu este o problemă: „Astfel de eforturi indică un plan concertat, pe termen lung, de negare a originii yoga. Acest efort … este departe de a fi inocent. El amintește de modelul evident de-a lungul istoriei îndelungate și a dinamicii puterilor colonizatoare” („Yoga Renamed is Still Hindu”, Hinduism Today, ianuarie-februarie-martie 2006). Tiwari consideră că eforturile de creștinare a yoga sunt o „intruziune” nedreaptă și un proselitism creștin subțire voalat al hindușilor.
Tentativele de a „boteza” yoga implică faptul că o spiritualitate catolică poate fi atașată posturilor yoga. Deși este posibil ca unii catolici să fie capabili să recite rozariul sau să rostească alte rugăciuni catolice în timp ce se angajează în posturile altfel neutre și în tehnicile de respirație comune yoga, este nerecomandabil ca laicii catolici să conceapă pentru ei înșiși o spiritualitate pe care au extras-o dintr-o spiritualitate necreștină care este în general puțin cunoscută și înțeleasă de creștinii occidentali. Acest lucru este în special în cazul în care acei catolici nu au o înțelegere solidă a diferențelor dintre spiritualitatea creștină și diferitele spiritualități orientale necreștine.
Critici catolici
Pe lângă pericolele legitime pe care le implică cooptarea de către creștini a spiritualităților necreștine și încercarea de a le remodela pentru uz creștin, există un pericol la celălalt capăt al spectrului: Unii fundamentaliști creștini sunt tentați să găsească diavolul pândind sub fiecare covor de yoga.
Tastați „catholic yoga” în motorul de căutare pe internet Google și unul dintre primele rezultate este un articol de știri care este rezumat astfel: „Cel mai cunoscut exorcist al Bisericii Catolice spune că Harry Potter și yoga sunt malefice”. O parcurgere a resurselor apostolatelor catolice orientate spre nevoile femeilor catolice găsește afirmații cu ochii larg deschiși despre o conspirație mondială a hindușilor de a se infiltra în Occident și de a provoca căderea creștinismului prin yoga (Brinkmann, „Yoga”, p. 20).
Aceste critici catolice exagerate în mod sălbatic sunt problematice din mai multe puncte de vedere. Pentru început este greșeala elementară observată mai înainte, conform căreia anumite mișcări corporale au puterea în sine, independent de intenție sau proiect, de a invita în „puteri supranaturale … prin aceste poziții de exerciții” (Brinkmann, p. 20). Nu numai că afirmația este superstițioasă, dar indică o lipsă de familiaritate cu înțelegerea creștină a metafizicii.
Aceste afirmații arată, de asemenea, o lipsă de considerație față de religiile orientale necreștine pe care Biserica nu o împărtășește. În timp ce Unele aspecte ale meditației creștine este citată cu generozitate de unii critici catolici ai yoga, aceștia ignoră observația sa conform căreia „practicile autentice de meditație care provin din Orientul creștin și din marile religii necreștine, care se dovedesc atractive pentru omul de astăzi, care este divizat și dezorientat, constituie un mijloc adecvat de a ajuta persoana care se roagă să vină în fața lui Dumnezeu cu o pace interioară, chiar și în mijlocul presiunilor exterioare” (Aspects, 28; sublinierea este a noastră).
Din păcate, criticii catolici ai yoga se bazează adesea pe fundamentaliștii protestanți pentru a-și susține argumentele împotriva yoga. Acest lucru poate fi de înțeles, având în vedere lipsa de critici catolice informate pe care să se bazeze. Dar abordările protestante ale creștinismului diferă adesea în mod semnificativ de abordările catolice principale. Acesta este cazul mai ales când vine vorba de fundamentaliștii protestanți, cum ar fi Dave Hunt, care sunt ostili nu numai yoga, ci și catolicismului și totuși sunt citați fără rezerve sau avertismente în materialele catolice (din nou, în seria de studiu Women of Grace).
Bottom line
Ar trebui să vă apucați de yoga? Ca și cale spirituală, yoga este incompatibilă cu spiritualitatea creștină. Dar dacă poți separa aspectele spirituale/meditaționale ale yoga de posturile corporale și de tehnicile de respirație comune yoga, atunci ai putea fi capabil să folosești aceste posturi și tehnici în mod benefic pentru sănătate. Dacă nu sunteți deloc sigur de capacitatea dumneavoastră de a face acest lucru, s-ar putea să fiți sfătuit să găsiți o altă formă de exerciții fizice.
Este important ca catolicii să știe că yoga nu ar trebui nici sfințită, nici blestemată. Ca o cale spirituală pentru popoarele orientale care nu sunt familiarizate cu creștinismul, ea poate servi pentru a le ajuta în timp ce „caută eliberarea de angoasa condiției noastre umane, fie prin practici ascetice, fie prin meditație profundă, fie printr-o fugă spre Dumnezeu cu iubire și încredere” (Nostra Aetate 2).
Pe de altă parte, creștinii caută ca scop al rugăciunii lor să „curgă pe calea către Tatăl, care este modul în care Isus Cristos s-a descris pe sine însuși. În căutarea propriei căi, fiecare se va lăsa, așadar, condus nu atât de gusturile sale personale, cât de Duhul Sfânt, care îl călăuzește, prin Cristos, spre Tatăl” (Aspecte, 29).
.