În acest material video vă prezentăm câteva concepte importante din filosofia tehnologică a lui Heidegger. În textul de mai jos puteți citi mai multe despre viziunea lui Heidegger asupra tehnologiei.
De ce tehnologia nu este neutră?
Heidegger se opune cu tărie viziunii conform căreia tehnologia este „un mijloc pentru un scop” sau „o activitate umană”. Aceste două abordări, pe care Heidegger le numește, respectiv, definiția „instrumentală” și definiția „antropologică”, sunt într-adevăr „corecte”, dar nu merg suficient de adânc; după cum spune el, ele nu sunt încă „adevărate”. Indiscutabil, subliniază Heidegger, obiectele tehnologice sunt mijloace pentru atingerea unor scopuri și sunt construite și operate de ființe umane, dar esența tehnologiei este cu totul altceva. Așa cum esența unui copac nu este ea însăși un copac, subliniază Heidegger, tot așa esența tehnologiei nu este nimic tehnologic.
Ce este, atunci, tehnologia, dacă nu este nici un mijloc pentru un scop, nici o activitate umană? Potrivit lui Heidegger, tehnologia trebuie înțeleasă ca „un mod de revelare” (Heidegger 1977, 12). „Dezvăluirea” este unul dintre termenii pe care Heidegger însuși i-a dezvoltat pentru a face posibil să gândească ceea ce, în opinia sa, nu mai este gândit. Este traducerea sa a cuvântului grecesc alètheuein, care înseamnă „a descoperi” – a scoate la iveală ceea ce era acoperit. Înrudit cu acest verb este substantivul independent alètheia, care este de obicei tradus prin „adevăr”, deși Heidegger insistă că o traducere mai adecvată ar fi „necunoaștere”.
Cum poate fi tehnologia „un mod de a dezvălui”?
Ce legătură are acest lucru cu tehnologia? Și ce vrea să spună Heidegger când afirmă că tehnologia este „un mod de dezvăluire”? Răspunsul la aceste întrebări necesită un scurt, dar important ocol. Ceea ce numim „realitate”, potrivit lui Heidegger, nu este dat în același mod în toate timpurile și în toate culturile (Seubold 1986, 35-6). „Realitatea” nu este ceva absolut pe care ființele umane îl pot cunoaște vreodată o dată pentru totdeauna; ea este relativă în sensul cel mai literal al cuvântului – ea există doar în relații. Realitatea „în sine”, prin urmare, este inaccesibilă pentru ființele umane. De îndată ce o percepem sau încercăm să o înțelegem, ea nu mai este „în sine”, ci „realitatea pentru noi.”
Aceasta înseamnă că tot ceea ce percepem, gândim sau interacționăm cu ea „iese din ascundere în necunoaștere”, în cuvintele lui Heidegger. Intrând într-o relație particulară cu realitatea, realitatea este „dezvăluită” într-un mod specific. Și aici intervine tehnologia, deoarece tehnologia este modul de dezvăluire care caracterizează epoca noastră. Tehnologia întruchipează un mod specific de dezvăluire a lumii, o dezvăluire în care oamenii preiau puterea asupra realității. În timp ce vechii greci experimentau „facerea” a ceva ca „a ajuta ceva să ia ființă” – așa cum explică Heidegger analizând textele și cuvintele clasice -, tehnologia modernă este mai degrabă o „forțare a ființei”. Tehnologia dezvăluie lumea ca materie primă, disponibilă pentru producție și manipulare.
De ce nu este tehnologia o activitate umană?
Potrivit lui Heidegger, există ceva în neregulă cu cultura modernă, tehnologică în care trăim astăzi. În „epoca tehnologiei” în care trăim, realitatea nu poate fi prezentă decât ca materie primă (ca o „rezervă permanentă”). Această stare de lucruri nu a fost provocată de oameni; modul tehnologic de revelare nu a fost ales de oameni. Mai degrabă, înțelegerea noastră a lumii – înțelegerea noastră a „ființei”, a ceea ce înseamnă „a fi” – se dezvoltă de-a lungul timpului. În epoca noastră, „ființa” are caracterul unui „cadru” tehnologic, din care oamenii abordează lumea într-un mod de control și de dominație.
Această înțelegere tehnologică a „ființei”, potrivit lui Heidegger, trebuie văzută ca fiind pericolul suprem. În primul rând, există pericolul ca oamenii să se interpreteze și ei înșiși ca materii prime. Rețineți că vorbim deja de „resurse umane”! Dar, cel mai important, voința tehnologică de putere nu lasă nicio scăpare. Dacă vrem să ne îndreptăm spre o nouă interpretare a ființei, aceasta ar fi ea însăși o intervenție tehnologică: am manipula manipularea noastră, exercitând puterea asupra modului nostru de a exercita puterea. Iar acest lucru nu ar face decât să reconfirme interpretarea tehnologică a ființei. Orice încercare de a ieși din tehnologie ne aruncă din nou în ea. Singura cale de ieșire, pentru Heidegger, este „voința de a nu vrea”. Trebuie să ne deschidem posibilitatea de a ne baza pe tehnologii, fără a deveni sclavii lor, și de a le vedea ca pe niște manifestări ale unei înțelegeri a ființei.