În 1984, concernurile italiene OTO Melara și Iveco-FIAT s-au unit pentru a forma CIO – „Consorzio Iveco Oto Melara”. Scopul părților a fost acela de a dezvolta trei sisteme moderne diferite pentru câmpul de luptă care să împartă un număr maxim de componente auto pentru a reduce costurile și suportul logistic pentru armata italiană pe termen lung. Rezultatul a devenit vehiculul de luptă al infanteriei Dardo, distrugătorul de tancuri pe roți Centauro 8×8 și tancul de luptă principal Ariete („Battering Ram”). Împărțind sarcinile, OTO Melara a servit ca antreprenor principal care a supervizat proiectarea și ingineria, furnizând în același timp diverse componente, iar Iveco-FIAT a fost însărcinată cu dezvoltarea și fabricarea grupului motopropulsor necesar și a sistemelor conexe.
Ariete a devenit un vehicul de 60 de tone echipat cu un motor turbo diesel V12 MTCA de 1.275 de cai putere (cuplat la o transmisie automată) așezat pe un sistem de suspensie cu bară de torsiune. Configurația generală a MBT-ului era standard, cu un echipaj format din patru oameni, tunul de tanc cu țeavă lisă L44 de 120 mm într-o turelă care se deplasa la 360 de grade, iar motorul/transmisia era montat în spate. Sistemul de șenile era parțial acoperit de un blindaj cu fustă laterală și încorpora șapte roți de șosea cu roți duble, o roată dințată de transmisie spate și o roată dințată de șenile montată în față. Șoferul stătea în partea din față-dreapta a fuselajului, iar comandantul, artileristul și încărcătorul în turela bine înclinată. Autoapărarea era asigurată de 2 mitraliere de 7,62 mm – una montată coaxial și cealaltă de-a lungul acoperișului turelei pentru apărare antiaeriană. Performanțele indicau o viteză pe șosea de 40 de mile pe oră, cu o autonomie operațională de 342 de mile. 40 de proiectile de 120 mm au fost transportate la bord pentru tunul principal, precum și 2.400 de cartușe de 7,62 mm pentru mitraliere.
Ariete a fost completat cu o schemă de protecție din oțel sudat/compozit care îi permite să contracareze amenințarea reprezentată de focoase HEAT și altele asemenea. Armura suplimentară este susținută în continuare, conform CIO. Protecția NBC era standard pentru echipaj, la fel ca și echipamentul de vedere pe timp de noapte. 2 x 4 descărcătoare de grenade fumigene permit echipajului să își asigure propriul ecran de fum, după caz, iar un senzor de avertizare cu laser este montat lângă trapa încărcătorului pentru a detecta amenințările ghidate care se apropie. Forfota este de până la 2,1 metri cu pregătire prealabilă și de 1,2 metri fără.
Producția tancurilor Ariete a avut loc la uzina OTO Melara din La Spezia, iar comenzile armatei italiene au cuprins un total de 200 de exemplare. Acestea au fost împărțite în patru batalioane de tancuri, iar cele rămase au fost păstrate în rezervă. Nu au apărut comenzi străine și nici comenzi ulterioare nu au fost plasate de către armata italiană. Livrările au început în 1995, la care tancul a intrat în serviciu în același an.
Din toate punctele de vedere, Ariete este un sistem de tancuri de luptă principal modern capabil, cu capacități operaționale zi/noapte. O problemă timpurie cu puterea motorului a fost rectificată de Iveco aducând puterea de la 1.275 cai putere la 1.600 cai putere. Schema de protecție a blindajului îl plasează la egalitate cu formele de bază ale MBT-urilor americane M1 Abrams sau britanice din seria Challenger 2. Tragerea în mișcare este permisă prin intermediul unui sistem digital avansat de control al focului care funcționează cu tunul principal stabilizat pe două axe. Performanțele rutiere sunt excelente, iar capacitățile de cross-country sunt bine remarcate. Tunul principal de 120 mm este de concepție proprie a OTO Melara și este autorizat să tragă cu toate munițiile susținute de NATO cu rezultate excelente de penetrare.
Ultimul tanc Ariete din comanda de 200 a fost livrat armatei italiene în august 2002. Marketingul CIO se referă la Ariete ca fiind un MBT de „a doua generație”.