De mai bine de un secol, deșertul Strzelecki din Australia a crescut încet în două jumătăți. Pe de o parte, un peisaj cu dune de nisip care ating 10 metri înălțime, împrăștiate în mijlocul unei vegetații dense, plină de arbuști lemnoși. Pe de altă parte, un deșert cu dune scurte și grase și cu puțină vegetație. Acum, cercetătorii cred că aceste schimbări sunt determinate de cel mai lung gard din lume și de animalele pe care este menit să le țină la distanță.
„Gardul Dingo” a fost construit inițial în anii 1880 pentru a descuraja răspândirea iepurilor, înainte ca renovările de la începutul secolului al XIX-lea să aibă ca scop menținerea câinilor sălbatici de pe continent pe o parte și departe de animale.
Cercetătorii au comparat imagini din dronă ale peisajului de o parte și de alta a gardului din plasă de sârmă cu o lungime de 5.000 de kilometri cu fotografii aeriene istorice între 1948 și 1999. Printre altele, ei au descoperit că partea fără dingo avea cu 60 de arbuști lemnoși mai mulți la hectar și dune care măsurau cu până la 66 de centimetri (26 de inci) mai înalte. Ce este responsabil pentru această diferență?
Publicându-și descoperirile în The Journal of the Royal Study Interface, oamenii de știință cred că lipsa dingoes a creat un efect în cascadă. Fără un prădător de vârf precum dingoes, vulpile și pisicile au prosperat în ultimii 100 de ani, ucigând specii de pradă mici precum șoarecii și iepurii. Vegetația de pe această parte a gardului a înflorit fără rozătoare prin preajmă pentru a mânca semințele de plante.
„Luate împreună, aceste constatări oferă dovezi că eliminarea prădătorilor apex poate avea efecte care se extind la structura fizică a peisajului și că densitatea plantelor lemnoase ar putea fi un factor cheie în controlul modului în care se manifestă aceste efecte”, au scris autorii.
Îndepărtarea dingo de vârf a avut efecte care se extind până la „structura fizică de bază a peisajului”. Creșterea arbuștilor – sau „invadarea arbuștilor” – atât reține nisipul și sedimentele, cât și face ca vântul să treacă pe deasupra vârfurilor lor, ceea ce face ca dunele să devină mai înalte și mai stabile.
După cum notează autorii, eliminarea carnivorelor mari poate avea „efecte profunde” asupra ecosistemelor, așa cum a fost cazul când lupii au fost eliminați din Parcul Național Yellowstone. În mod specific, cercetătorii remarcă modul în care infrastructura umană poate induce aceste cascade trofice, conducând indirect la schimbări la scară largă în peisaje.
Un studiu similar realizat de Universitatea din New South Wales în acest an a constatat că gardul nu afectează doar abundența altor animale și plante, ci reduce și calitatea solului. Solul este mai sănătos în zonele în care dingo sunt prezenți și se hrănesc cu canguri, reducând numărul marsupialelor care pasc pe vegetație.
Studiul concluzionează că o viitoare restaurare este plauzibilă cu reintroducerea dingoes.
.