Teodoric I, a fost rege al vizigoților din 418 până în 451. Teodoric I a fost fiul sau, mai probabil, ginerele lui Alaric I. A fost ales rege în cadrul unei adunări generale a poporului său. Însuși faptul că Theodoric I a avut o domnie îndelungată indică faptul că a fost capabil să manevreze între ambele facțiuni ale poporului său. Pe de o parte, a fost suficient de ostil Romei. Pe de altă parte, a reușit să liniștească nobilimea vizigotă și să consolideze poziția acesteia ca aristocrație agricolă și clasă conducătoare. Ceea ce știm despre activitățile sale arată că a tratat Roma cu o ostilitate selectivă și prudentă. În anii domniei sale, vizigoții erau încă considerabil inferiori romanilor în ceea ce privește puterea militară, iar Teodoric nu a atacat niciodată teritoriul roman fără să se asigure mai întâi că romanii erau ocupați în altă parte.
Începutul
Venirea la putere a lui Teodoric coincide în timp cu colonizarea de către vizigoți a provinciei Aquitania și a părților de graniță ale provinciilor învecinate. Se pare că, la început, tribul vizigoților a fost complet ocupat cu dezvoltarea acestor ținuturi, deoarece prima mențiune despre vizigoți reapare în surse abia în anul 422. În acest an, împreună cu generalul roman Kastin, ei s-au opus vandalilor care s-au stabilit în Betik. Când victoria era aproape, goții i-au lovit pe aliații lor în spate, iar romanii au suferit o înfrângere devastatoare. Ordinul pentru aceasta a fost dat probabil de însuși Teodoric. Oricum ar fi, nu au existat consecințe pentru această trădare.
Războaiele pentru accesul la Marea Mediterană
Cel mai important aspect care a determinat politica vizigoților în următoarele decenii a fost dorința de a avea acces la Marea Mediterană, care la început s-a exprimat prin încercările de a captura orașele Arles și Narbonne. Când, după moartea lui Honorius în 423, tronul imperial a fost uzurpat. Teodoric I a folosit acest dezmăț pentru a extinde granițele statului său. Sub pretextul protejării suveranului legitim împotriva uzurpatorului, el a atacat Arles, cel mai important oraș din toate cele șapte provincii galice, locul de adunare anuală a notabililor spirituali și seculari din Galia, cheia către Valea Rodnei. Teodoric l-a asediat, dar atacul a eșuat.
În 427, goții au luptat împotriva dușmanilor imperiului în Spania, dar la scurt timp după aceea, folosindu-se de războiul Romei cu francii, vizigoții au repetat încercarea de a cuceri Arles (430). Noul atac asupra Arlesului a fost din nou respins de Aetius, iar comandantul vizigoților a fost capturat de romani, iar soldații săi au fost uciși. Deși, este posibil ca acest detașament vizigot să fi acționat independent de regele Teodoric I și fără aprobarea sa explicită.
În 436, când forțele imperiale erau angajate în lupta împotriva burgunzilor și bajoranilor în Armorica, Teodoric a folosit ocazia pentru a scăpa de periculosul său adversar, Aetius, după ce încheiase o alianță cu conducătorul Africii, Bonifaciu, care a încercat să-i smulgă lui Aetius întâietatea în Imperiul de Vest, și a încercat să cucerească Narbonne. El însuși a condus armata asupra Narbonei, unde a rămas până în 437, asediind cu succes orașul.
Politica externă și internă a lui Teodoric I
Imperiul Roman de Apus s-a rostogolit rapid spre declinul său. În ciuda încălcărilor constante ale Tratatului din 418 de către vizigoți, aceștia au rămas în mod oficial aliați ai Romei. Cu toate acestea, revenirea și păstrarea status quo-ului în relațiile cu barbarii a devenit limita ambițiilor romanilor. În timpul aproape întregii domnii a lui Teodoric, vizigoții au fost considerați federați, recunoscând autoritatea supremă a împăratului și supuși conscripției pentru serviciul militar al Romei. În tot acest timp, ei au acordat asistență militară Romei doar de trei sau patru ori, dar romanii nu au desfășurat niciodată operațiuni militare împotriva vizigoților, cu excepția celor defensive, când aceștia au atacat pentru prima dată orașele din valea Rodnei.
Teodoric a aspirat la obiective mai largi în sfera politicii externe. El a logodit una dintre fiicele sale cu Hunerich, fiul regelui vandalilor din Heiserich. Scopul acestei căsătorii/uniuniuni politice nu putea fi îndreptat decât împotriva Romei. Un efort comun al vizigoților și vandalilor ar putea apoi să aplice imperiului lovitura fatală finală.
Invazia hunilor
Relațiile cu Roma au rămas tensionate. Comandantul roman Aetius s-a bazat pe mercenarii huni pentru a menține o independență maximă față de vizigoți. În curând, regele vizigoților a trebuit să se gândească la alianța cu imperiul, deoarece hoarda sălbatică a hunilor se apropia dinspre est, amenințând să nimicească întreaga lume culturală creștină. Honoria, fiica lui Galla Placidia și sora împăratului Valentinian al III-lea, care a fost obligată să facă un jurământ de virginitate veșnică, a vrut să se căsătorească cu regele hunilor, Attila, care ulterior a cerut jumătate din imperiu drept zestre. Apoi, când pretențiile sale au fost respinse, Attila a încercat să-i împingă pe vizigoți și pe romani.
Aetius, pentru a fi la înălțimea hoardelor feroce și nenumărate ale hunilor și ale aliaților lor, a adunat războinici de la toate popoarele care trăiau la acea vreme în Galia. Pe lângă romani și vizigoți, el avea detașamente auxiliare formate din franci renani, bretoni, letți sarmați și germani, burgunzi și sași galici. Printre aceștia se numărau și alanii din Orléans sub conducerea regelui lor.
Moartea lui Teodoric
La 15 iulie 451, pe câmpurile catalane, sau mai bine zis pe câmpurile din Mauriac, a avut loc o mare bătălie. Armata lui Attila, în ciuda succeselor obținute în centrul pozițiilor lor, unde i-a presat foarte mult pe alani, franci, burgunzi și alți aliați ai lui Aetius, a fost flancată de vizigoți și s-a retras în dezordine în tabăra sa fortificată. Noaptea a venit, salvându-le situația. Deși niciuna dintre părțile beligerante nu a obținut victoria finală, această bătălie istorică a risipit mitul invincibilității lui Attila.
Vârstnicul Theodoric a căzut luptând curajos în fruntea războinicilor săi. Teodoric a domnit timp de 33 de ani. El a întărit substanțial autoritatea regală. După moartea sa, sursele nu mai relatează nimic despre alegerea unui rege.
Sursa:
- Cronica regilor vizigoți- M. Timofeev, V. Dryakhlov, Oleg Kudryavtsev, I. Dvoretskaya, S. Krykin.
- Jordan – Despre originea și faptele geților
- Herwig Wolfram. Goții. De la izvoare până la mijlocul secolului al VI-lea
- Tsirkin Yu. B. Surse antice și medievale timpurii privind istoria Spaniei
- Europa de Vest . // Rulers of the World. Tabele cronologice-genealogice privind istoria lumii în 4 vol. / Autor-compilator VV Erlikhman
Claudet Dietrich. Istoria vizigoților Thompson EA Romani și barbari. Căderea Imperiului de Vest
.